CPI dă termen de o lună Israelului şi palestinienilor pentru a cere amânarea anchetei

Publicat:

Curtea Penală Internaţională (CPI) a acordat termen de o lună Israelului şi palestinienilor pentru a cere amânarea anchetei pentru presupuse crime de război în teritoriile palestiniene, cu condiţia să poată dovedi că cele două părţi efectuează propriile investigaţii, relatează AFP, potrivit agerpres

O notificare “a fost trimisă la 9 martie tuturor statelor membre ale CPI, inclusiv tuturor statelor care îşi exercită în mod normal jurisdicţia, inclusiv Israelului şi Palestinei”, a declarat vineri un purtător de cuvânt al biroului instanţei internaţionale, sub rezerva anonimatului.


Citește și : China începe procesul celor doi spioni canadieni

Procurorul general al CPI, Fatou Bensouda, a deschis la începutul lunii martie o anchetă asupra presupuselor crime de război comise în teritoriile palestiniene, o iniţiativă respinsă de Israel, dar salutată de palestinieni.

Potrivit sistemului CPI, cu sediul la Haga, un stat poate, dacă doreşte, să încerce să demonstreze că a deschis el însuşi o anchetă cu privire la crimele vizate şi să ceară ca ancheta Curţii să-i fie încredinţată lui.

Această cerere trebuie făcută “în termen de o lună de la primirea” notificării, prevede Statutul de la Roma, tratatul fondator al CPI.

Procuroarea Bensouda a spus anterior că există o “bază rezonabilă” pentru a crede că au fost comise crime de membri ai forţelor israeliene, de autorităţi israeliene, de mişcarea palestiniană Hamas şi alte grupări armate palestiniene în timpul războiului din Gaza în 2014.

Citește și : Preşedintele Germaniei îi decorează pe fondatorii BioNTech

Spre deosebire de Palestina, un stat ce nu este recunoscut pe plan internaţional, Israelul nu este membru al CPI şi s-a opus vehement oricărei anchete.

Curtea “a luat o decizie care este însăşi esenţa antisemitismului şi a ipocriziei”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu după anunţul privind deschiderea acestei investigaţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă

De mâine, alegătorii pot solicita votarea la domiciliu, la urna de vot mobilă Comisia Electorală Centrală informează că începând cu 7 octombrie 2024, pot fi...

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa

Noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa Rușii au lansat noi atacuri aeriene asupra orașelor Kiev și Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică....

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor”

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco: „Istoria cu impunerea plății poliței de asigurare medicală este un fals și o sperietoare pentru a distruge încrederea oamenilor” Ministrul Sănătății,...

Armata israeliană, în stare de alertă de teama unor atacuri, la împlinirea unui an de război în Gaza

Armata israeliană, în stare de alertă de teama unor atacuri, la împlinirea unui an de război în Gaza Armata israeliană este duminică în stare de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.