CPI se revoltă împotriva sancțiunilor americane impuse lui Fatou Bensouda: ‘Sunt INCCEPTABILE!’

Publicat:

Sancţiunile anunţate miercuri de Washington împotriva procuroarei Curţii Penale Internaţionale (CPI) Fatou Bensouda sunt “inacceptabile”, a declarat preşedintele Adunării statelor părţi ale Curţii, judecătorul O-Gon Kwon (foto), informează AFP, potrivit agerpres.

“Resping cu fermitate aceste măsuri fără precedent şi inacceptabile împotriva unei organizaţii internaţionale fondată pe tratate”, a anunţat el într-un comunicat.


Citește și: Ce este Noviciok-ul, substanța cu care a fost otrăvit Alexei Navalnîi

Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi-a pus ameninţarea în aplicare împotriva uneia dintre ţintele conservatorilor americani, impunând sancţiuni economice inedite împotriva procuroarei CPI, instituţie înfiinţată în 2002 pentru a judeca cele mai grave atrocităţi comise în lume.

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a anunţat înscrierea pe lista neagră a SUA a procuroarei Fatou Bensouda şi a lui Phakiso Mochochoko, directorul diviziei pentru competenţă, complementaritate şi cooperare a jurisdicţiei cu sediul la Haga, Ţările de Jos. Eventualele lor bunuri din SUA vor fi îngheţate şi accesul la sistemul financiar american le va fi blocat.

Sancţiunile americane “nu fac decât să slăbească efortul nostru comun de luptă împotriva impunităţii atrocităţilor în masă”, a declarat judecătorul O-Gon Kwon. “O reuniune a Biroului Adunării statelor-membre va avea loc în viitorul apropiat pentru a examina măsurile” şi “mijloacele menite să pună în practică sprijinul nostru ferm pentru Curte”, a adăugat el.

CPI a decis în martie să autorizeze declanşarea unei anchete pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii în Afganistan.

Citește și: Parlamentul bulgar dă undă verde pentru schimbarea Constituţiei! Sofia s-a transformat în câmp de bătălie între protestatari şi forţele de ordine

Preşedintele american Donald Trump a autorizat în iunie sancţiuni economice împotriva acestor responsabili, pentru a împiedica jurisdicţia să ancheteze militari americani pentru implicarea lor în conflictul din Afganistan.

Ancheta cerută de procuroarea Bensouda vizează în mod concret abuzurile care ar fi fost comise de soldaţi americani în Afganistan. Acuzaţii privind tortura au fost de asemenea formulate la adresa CIA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei „La trecerea frontierei vamale pe sens de intrare, ieșire sau tranzit, este necesar să completați declarația...

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la ‘diavolul republicii’ Jean-Marie la ‘de-demonizarea’ operată de Marine

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la 'diavolul republicii' Jean-Marie la 'de-demonizarea' operată de Marine Pe cale să devină...

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult Călătoria cu...

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă Astăzi, 7 iulie, intră în vigoare Codul galben de caniculă emis de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.