Creatorii de conţinut, din ce în ce mai curtaţi de YouTube

Publicat:

Creatorii de conţinut, din ce în ce mai curtaţi de YouTube

Creatorii de conţinut trebuie să fie consideraţi ”studiouri de nouă generaţie”, a declarat marţi Neal Mohan, CEO-ul YouTube (Google), într-o scrisoare despre “pariurile” sale pentru 2024, în care laudă meritele youtuber-ilor şi ale platformei, transmite AFP.

Neal Mohan a declarat că, în opinia sa, “inteligenţa artificială (AI) va spori creativitatea umană”, într-un moment în care mulţi artişti se arată foarte îngrijoraţi de aşa-numitele instrumente de AI generativă, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

Ei se tem că industria divertismentului, de la film şi muzică până la edituri, vor folosi programe de AI pentru a produce conţinut la costuri reduse, fără forţă de muncă umană.

Garanţiile de protecţie în faţa acestui pericol s-au numărat, de altfel, printre revendicările actorilor şi scenariştilor în timpul grevei istorice de la Hollywood de anul trecut.

Neal Mohan consideră că, dimpotrivă, modelele AI vor “stimula creativitatea”.

YouTube oferă, de curând, instrumente pentru a crea, printr-o simplă solicitare în limbaj cotidian, fundaluri pentru “Shorts”, videoclipuri scurte inspirate de formatul TikTok.

Succesul acestei aplicaţii mobile a relansat în ultimii ani concurenţa dintre platformele de divertisment pentru a atrage creatorii şi influencerii cei mai populari, sinonimi cu atenţia utilizatorilor şi, prin urmare, cu venituri din publicitate.

YouTube a obţinut venituri de 9,2 miliarde de dolari (+15,5% comparativ cu anul precedent) în al patrulea trimestru din 2024, iar abonamentele plătite (streaming de muzică şi/sau video) aduc în prezent 15 miliarde de dolari pe an la Google.

“Astăzi, peste 3 milioane de canale fac parte din programul YouTube Partner Program (YPP), care permite creatorilor să câştige bani pe YouTube”, s-a lăudat directorul executiv.

“YPP a plătit mai mulţi bani decât orice alt program de monetizare a creatorilor – am returnat peste 70 de miliarde de dolari creatorilor, artiştilor şi companiilor media în ultimii trei ani”, a spus el.

Totodată, Mohan a precizat că persoane “din întreaga lume urmăresc în prezent, în medie, peste un miliard de ore de conţinut YouTube pe monitoarele lor, în fiecare zi”.

Google intenţionează să vină în apărarea youtuber-ilor pentru ca munca lor să fie “recunoscută”.

Este “o activitate cu normă întreagă, cu o audienţă internaţională, însă majoritatea guvernelor nu iau în considerare creatorii în datele lor privind ocuparea forţei de muncă”, a deplâns Neal Mohan.

Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

El a afirmat, de asemenea, că siguranţa copiilor în mediul online reprezintă o prioritate, având în vedere că ofertele YouTube pentru tineri “ajung la peste 100 de milioane de spectatori activi în fiecare lună”.

Autorităţile acuză în mod regulat reţelele sociale, în frunte cu Instagram şi TikTok, că dăunează sănătăţii celor mai tineri utilizatori.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu Design Museum din Londra va organiza începând de vineri o expoziţie Barbie,...

Actorul britanic Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii

Actorul britanic Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii Actorul britanic Ian McKellen, în vârstă de...

Fanilor lui Taylor Swift li s-a interzis să campeze în apropierea locului de desfăşurare a concertului din Amsterdam

Fanilor lui Taylor Swift li s-a interzis să campeze în apropierea locului de desfăşurare a concertului din Amsterdam Administraţia oraşului Amsterdam i-a avertizat pe fanii...

SAGA festival începe vineri. Program, reguli de acces, bilete, harta evenimentului

SAGA festival începe vineri. Program, reguli de acces, bilete, harta evenimentului SAGA festiva se va desfăşura de vineri până duminică, la Romaero. Harta festivalului, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.