X

Credincioşii catolici au revenit la locul botezului lui Iisus Hristos pe malul râului Iordan, după ridicarea restricţiilor anti-COVID

Mii de catolici au participat vineri la o slujbă specială oficiată pe malul râului Iordan, ca parte a unui pelerinaj anual la locul unde, potrivit istoricilor, a fost botezat Iisus Hristos, relatează AFP, potrivit agerpres

“Aceasta este prima zi (de pelerinaj) după încheierea pandemiei de coronavirus”, a declarat părintele Rifat Bader, purtătorul de cuvânt al Bisericii Catolice din Iordania.

Citește și : Cine sunt favoriţii la prezidenţialele din Cehia: Un fost prim-ministru, un general şi o economistă

Evenimentul anual a fost limitat în 2021 la membrii clerului, ca parte a restricţiilor stricte menite să stopeze răspândirea COVID-19. Anul trecut, o mie de persoane au fost autorizate să participe la slujbă, a mai spus Bader în cadrul unei conferinţe de presă.

Anul acesta, peste 5.000 de persoane au participat la slujba oficiată la biserica aflată la locul botezului lui Hristos, la aproximativ 50 km vest de capitala Amman, a remarcat un fotograf AFP.

Înainte de începerea ceremoniei, zeci de preoţi au umplut ulcioare pe malul râului, în timp ce corul bisericii a intonat cântece religioase. Preoţii şi-au scufundat apoi degetele în apa pe care au scos-o din Iordan pentru binecuvântare, imitând astfel botezul lui Iisus.

Slujba a fost condusă de arhiepiscopul Pierbattista Pizzaballa, patriarhul latin al Ierusalimului. “Astăzi, întâmpinăm în acest loc sfânt peste 5.000 de pelerini veniţi din oraşele, satele noastre şi bisericile catolice”, a spus Bader.

Valea Wadi al-Kharrar este locul în care, conform istoricilor, Iisus a fost botezat de vărul său, Ioan Botezătorul.

Citește și : Justiţia spaniolă renunţă la principalul capăt de acuzare împotriva lui Puigdemont

O ceremonie organizată la Wadi al-Kharrar în 2000 de către papa Ioan Paul al II-lea a fost considerată de iordanieni drept o confirmare ca acesta a fost locul original al botezului lui Iisus Hristos.

Creştinii reprezintă 6% din populaţia predominant musulmană a Iordaniei, ţară cu aproximativ 10 milioane de locuitori.

Tags: covid-19Iisus HristosIordanRifat Bader
Categorii: Sinteze