Credit de milioane pentru reabilitarea peisajului în bazinul râului Nistru

Republica Moldova va beneficia de un grant de 7,9 milioane de dolari pentru extinderea practicilor de management sustenabil al peisajului în bazinul râului Nistru.

Citește și: Doi agenți de pază riscă ani de pușcărie după ce ar fi maltratat un tânăr

Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru încheierea unui Acord de grant dintre țara noastră și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Banii sunt destinați pentru finanțarea proiectului „Restaurarea ecosistemelor pentru prevenirea poluării marine”.

Proiectul are drept scop reducerea poluării, restaurarea ecosistemelor forestiere și acvatice și sporirea capacității de reziliență la schimbările climatice. Rezultatele scontate sunt creșterea calității vieții în comunitățile din proximitatea râului Nistru, furnizarea de resurse naturale, precum și crearea de locuri de muncă.

 

Proiectul va fi implementat în perioada anilor 2026 – 2030. Acesta va fi realizat de Oficiul Național pentru Implementarea Proiectelor de Mediu, în coordonare cu Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor.

Acordul de grant urmează a fi semnat în perioada următoare.

This post was last modified on 08/09/2025 11:27 11:27

Tags: credit Moldovacredit NistruNistrurâul Nistru
Știrile zilei