Creditorii oficiali occidentali ai Ucrainei sunt de acord cu îngheţarea serviciului datoriei externe

Publicat:

Guvernele occidentale care au împrumutat Ucraina au încheiat miercuri un memorandum de înţelegere cu privire la suspendarea serviciului datoriei externe, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Grupul, din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Japonia, Marea Britanie şi SUA, a anunţat încă din luna iulie că va oferi autorităţilor de la Kiev o suspendare coordonată a serviciului datoriei externe până la finele lui 2023, şi posibil pentru încă un an suplimentar.


Citește și : Von der Leyen îi sfătuieşte pe eurodeputaţii nemulţumiţi de creşterea preţului la energie să-şi trimită facturile la Moscova

“Acest memorandum de înţelegere reduce presiunile de lichiditate asupra Ucrainei şi permite Guvernului de la Kiev să majoreze cheltuielile sociale, cu asistenţa medicală şi cheltuielile economice ca răspuns la războiul de agresiune nejustificat, neprovocat şi ilegal declanşat de Rusia”, a informat grupul creditorilor oficiali într-un comunicat remis de Ministerul francez al Finanţelor.

De asemenea, grupul creditorilor oficiali occidentali a făcut un apel şi către ceilalţi creditori oficiali să ajungă rapid la un acord cu Ucraina pentru suspendarea serviciului datoriei externe.

Cu un deficit fiscal de cinci miliarde de dolari în fiecare lună, Ucraina este puternic dependentă de finanţarea oferită de aliaţii occidentali şi instituţiile financiare multilaterale, precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

“La fel ca şi sprjinul nostru bugetar pentru Ucraina, cu o valoare totală de 8,5 miliarde de dolari, amânarea serviciului datoriei este o nouă modalitate prin care SUA stau alături de Ucraina în lupta împotriva Rusiei”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, într-un comunicat separat.

Citește și : Comisia Europeană va propune mai multă flexibilitate în reducerea datoriei

Grupul creditorilor oficiali occidentali a salutat reformele pe care Ucraina le implementează pentru a răspunde consecinţelor războiului şi de asemenea a salutat acordul la care au ajuns deţinătorii de obligaţiuni ucrainene pentru a amâna plata datoriilor timp de doi ani.

În luna august, creditorii privaţi externi ai Ucrainei s-au declarat în favoarea cererii formulate de autorităţile de la Kiev vizând îngheţarea plăţilor pentru obligaţiuni internaţionale în valoare de aproape 20 de miliarde de dolari, o măsură care va permite Ucrainei să evite intrarea în incapacitate de plată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina a avansat în Lugansk după un contraatac surpriză

Ucraina a avansat în Lugansk după un contraatac surpriză Un contraatac al Ucrainei care a provocat pierderi grele trupelor ruse a permis armatei ucrainene să...

Narendra Modi, într-o vizită istorică în Ucraina

Narendra Modi, într-o vizită istorică în Ucraina Premierul indian Narendra Modi a sosit vineri la Kiev pentru o vizită istorică ce ar trebui să permită...

Putin ar fi decis cum să răspunde ofensivei ucrainene în Kursk

Putin ar fi decis cum să răspunde ofensivei ucrainene în Kursk Conducerea Rusiei a decis să răspundă la incursiunea Forțelor Armate Ucrainene (FAU) în regiunea...

Jurnalist de la CNN, amenințat de ruși cu 5 ani de închisoare pentru că a trecut ilegal graniţa în Kursk

Jurnalist de la CNN, amenințat de ruși cu 5 ani de închisoare pentru că a trecut ilegal graniţa în Kursk Război în Ucraina. Ruşii acuză...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.