Crescătorii de oi și capre pot solicita plăți per cap de animal, până pe 5 august

Crescătorii de ovine și caprine pot solicita, începând cu 23 iunie și până pe 5 august, sprijin financiar per cap de animal. Cererile pot fi depuse în cadrul programului de plăți directe, finanțat din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, anunță IPN.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță că de sprijin financiar pot beneficia crescătorii de oi din rase specializate pentru lapte și carne, precum și cei care au mioare mai mari de trei luni. De asemenea, subvențiile sunt disponibile și pentru cei care cresc capre.

Citește și: Gazprom Neft: Majorarea de către China și SUA a rezervelor strategice de petrol compensează excedentul global

Pentru a primi plățile directe, fermierii trebuie să depună o cerere însoțită de lista animalelor și numerele lor de identificare. Totodată, este nevoie de copia certificatului de înregistrare a gospodăriei țărănești, autorizația sanitar-veterinară de funcționare, polița de asigurare a animalelor și un certificat ce confirmă că solicitantul este membru al unei asociații de profil.

Cererile pot fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA)

Citeşte şi: Un şofer a încercat să intre în ţară cu marfă NEdeclarată

This post was last modified on 20/06/2025 16:05 16:05

Tags: animalcapreoi
Social