X

Creşte numărul deceselor după prăbuşirea unui bloc din Mumbai (VIDEO): 13 oameni au fost găsiţi morţi sub dărâmături!

Alte şase corpuri au fost recuperate dintre dărâmăturile unei clădiri prăbuşite în hubul financiar al Indiei Mumbai, ridicând bilanţul morţilor la 13, a anunţat miercuri poliţia, citată de DPA, potrivit agerpres.

Clădirea cu patru etaje din cartierul aglomerat al oraşului Dongri, care a fost inundat în timpul recentelor ploi musonice, s-a prăbuşit marţi.


Citeşte şi: Camera Reprezentanţilor îl acuză pe Trump de rasism

“Treisprezece trupuri au fost recuperate până acum din moloz şi 10 persoane au fost salvate”, a declarat şeful poliţiei din zonă, Sandeep Bagdikar, prin telefon de la faţa locului.

Operaţiunile de salvare continuă cu ajutorul echipei National Disaster Response Force, a spus Bagdikar.

“Nu ar mai fi mai mult de două sau trei persoane încă îngropate în moloz. Sperăm să terminăm operaţiunile în curând”, a adăugat el.

Printre morţi sunt opt bărbaţi, patru femei şi un băiat de 15 ani.


Cel puţin 15 familii locuiau în clădire, veche de aproximativ 100 de ani, a declarat ministrul-şef al statului, Devendra Fadnavis.

Fadnavis a anunţat o compensaţie de 500.000 de rupii (7.268 de dolari) pentru rudele celor care au murit.

Toate cheltuielile medicale pentru cei răniţi vor fi suportate de guvernul statului, a mai spus Fadnavis.


Citeşte şi: Racheta descoperită în Italia a fost la un moment dat vândută de Qatar

Guvernul statului Maharashtra a ordonat o investigaţie în legătură cu incidentul.

Operaţiunile de salvare, care au continuat în timpul nopţii, au fost împiedicate de locaţia clădirii situată pe o fâşie de teren îngustă şi aglomerată unde nu a putut intra echipamentul greu.

Televiziunea locală a arătat bărbaţi formând lanţuri umane pentru a curăţa molozul. Ploile intermitente au împiedicat de asemenea operaţiunile.

Tags: bloc prabusitDongriIndiaMaharashtraMumbaiNational Disaster Response Force
Categorii: Știrile zilei