X

Crește numărul morților după cutremurul din Albania

Echipele de intervenţie care caută supravieţuitori printre resturile clădirilor prăbuşite în urma unui cutremur violent produs marţi dimineaţa în Albania au găsit alte zece cadavre, bilanţul victimelor ajungând astfel la 40, a anunţat joi Ministerul Apărării, citat de AFP, potrivit agerpres.

”Am găsit încă zece victime în cursul nopţii”, a anunţat Ministerul Apărării într-un comunicat.

Citește și: Manifestanții din Chile au luat cu asalt cel mai mare mall din Capitală – VIDEO

“Numărul persoanelor decedate a crescut la 40”, se arată în document.

Şansele de a găsi supravieţuitori scad cu fiecare oră ce trece de la cutremurul cu magnitudine 6,4, produs marţi înainte de zori, cel mai violent care a afectat această ţară din Balcani în ultimele decenii.

Albania a decretat miercuri stare de urgenţă în cele două oraşe cel mai puternic afectate, Durres de pe coasta Mării Adriatice şi Thumane, la nord de capitala Tirana.

Echipe internaţionale formate din sute de salvatori caută în continuare supravieţuitori printre ruinele clădirilor prăbuşite.

Dezastrul a lăsat în urmă peste 650 de răniţi, mare parte dintre aceştia suferind răni minore.

Citește și: Trump semnează legile care protejează protestatarii din Hong Kong. Reacția Chinei nu se lasă așteptată

Cutremurul principal, cu magnitudinea 6,4, produs marţi, la ora locală 3:54 (2:54 GMT), a avut epicentrul la 30 kilometri vest de Tirana şi a fost resimţit în regiunea Balcanică şi în regiunea Puglia din sudul Italiei. Seismul a fost urmat de numeroase replici, dintre care unele cu magnitudine peste 5.

Un seismolog albanez, Rrapo Ormeni, a declarat că este vorba despre cel mai puternic seism produs în regiunea Durres după anul 1926.

În regiunea balcanică există o activitate seismică puternică şi frecventă din cauza mişcărilor plăcilor tectonice africană şi eurasiatică, precum şi celor ale microplăcii Mării Adriatice.

Tags: AlbaniacutremurDurresThumaneTirana
Categorii: Diaspora