X

Crește numărul tinerilor specialiști angajați în instituțiile de învățământ din R.Moldova

Crește numărul tinerilor specialiști angajați în instituțiile de învățământ din R.Moldova

Crește numărul tinerilor specialiști angajați în instituțiile de învățământ. La Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din capitală, pentru prima dată în ultimii șapte ani și-au început activitatea profesoare care au absolvit în acest an colegiul și universitatea. O experiență emoționantă, spun tinerele, dar asta și-au dorit să facă. Administrația liceului spune că tinerii specialiști vin cu viziuni noi, iar asta duce la noi realizări.

La ai săi 20 de ani, Dana Lazăr este profesoară de clase primare. Mereu a visat să fie pedagog. Recent a absolvit Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici”, iar curând începe studiile la universitate. Tânăra spune că ceea ce va studia la universitate va pune în practică în procesul de predare, potrivit moldova1.md.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

M-a călăuzit profesoara mea din gimnaziu. Cu ajutorul ei m-am motivat să aleg tărâmul pedagogic. Am ales această profesie totodată și cu sufletul pentru că dacă nu depui suflet acolo unde ții drag locul atunci nu mai are nici o valoare”, a spus profesoara Dana Lazăr.

Dacă anterior a predat fiind mereu asistată de profesori, acum este singură în fața elevilor. Tânăra spune că prima zi în calitate de profesoară a fost emoționantă, însă, știe la sigur că-i place ceea ce face.

Acum sunt cu propriile mele reguli și asta e foarte bine, pentru că pot să-i modelez așa cu îmi doresc eu și acest lucru foarte mult contează în predarea unei teme noi. Pentru mine prima lecție a fost super interactivă, întrucât ei au venit entuziasmați de la careul solemn și mă priveau 26 de perechi de ochișori”, a adăugat Dana Lazăr.

De câteva zile și-a început activitatea și Nina Sandul. Este profesoară de limba română. Un vis împlinit, spune tânăra.

Când eram la lecții, când eram elevă zic: „Doamne, ce se află în spatele acestei lecții, cât de mult s-a pregătit profesorul?”. Îmi era interesant și acum simt pe propria piele ce înseamnă să muncești mult și să te pregătești pentru o lecție”, a menționat Nina Sandul.

Prima zi, în calitate de profesoară, a fost un examen, dar l-a susținut cu brio spune tânăra. Chiar dacă a absolvit universitatea, Nina Sandul are încă multe de învățat pentru a căpăta încrederea elevilor.

Faptul că elevii mă ascultă și apreciază ceea ce fac eu și ieșind de la lecție îmi mulțumesc pentru lecție, asta mă face să mă gândesc: uite poate fac lucrurile bine. Am de învățat încă foarte mult, știu și sunt gata să învăț”, a afirmat învățatoarea.

Potrivit directoarei Liceului „Ștefan cel Mare”, Ana Franț, în ultimii șapte ani instituția nu a avut solicitări de angajare a tinerilor specialiști.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

Pe de o parte există necesar de cadre didactice și suntem sigure în instituțiile de învățământ care pregătesc în acest sens. Evident că am acceptat cu încredere. Până a începe procesul instructiv-educativ au luat-o cu atitudine în ceea ce privește pregătirea către ore propriu zise ca și cadru didactic”, a declarat directoarea Liceului „Ștefan cel Mare”, Ana Franț.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, un record înregistrat anul acesta este angajarea a 407 tineri specialiști în școli, cu 15 la sută mai mult decât în 2023 și cu 35 de procente peste media din ultimii cinci ani.

 

Tags: Moldovaprofesoarespecialişti
Cultură și Media