Crește numărul ucrainenilor care vor pace cu Rusia chiar și cu prețul concesiilor teritoriale

Publicat:

Crește numărul ucrainenilor care vor pace cu Rusia chiar și cu prețul concesiilor teritoriale

Aproape o treime dintre ucraineni ar accepta unele concesii teritoriale făcute Rusiei în schimbul unei încheieri rapide a războiului, o proporţie care a crescut de peste trei ori în ultimul an, deşi majoritatea ucrainenilor încă se opun oricărei cedări teritoriale, arată un sondaj publicat marţi, relatează Reuters.

Institutul Internaţional de Sociologie de la Kiev (KIIS) a declarat că sondajul său, efectuat pe un eşantion de 1.067 de persoane de pe teritoriul controlat de Ucraina, în perioada 16-22 mai, arată că 32% dintre ucraineni ar fi de acord cu unele forme de concesii teritoriale. Proporţia persoanelor care aveau această opinie era de doar 10% cu un an înainte şi de 19% la sfârşitul anului trecut, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Institutul a precizat că 55% dintre ucraineni se opun în continuare oricărei concesii teritoriale.

La aproape 29 de luni de la invazia sa la scară largă, Rusia ocupă 18% din teritoriul ucrainean, inclusiv peninsula Crimeea, pe care a anexat-o ilegal în 2014. Trupele Kievului au fost nevoite să treacă în defensivă în acest an, confruntându-se cu o ofensivă rusă, după ce contraofensiva lor nu a reuşit să obţină progrese semnificative anul trecut.

Sondajul nu i-a întrebat pe cei chestionaţi ce concesii teritoriale ar fi dispuşi să facă sau cât de mari ar trebui să fie acestea, dar institutul a precizat că cei intervievaţi nu consideră neapărat că aceste concesii echivalează cu recunoaşterea teritoriului ca fiind rusesc. “De exemplu, unii oameni sunt gata să amâne eliberarea anumitor teritorii până în viitor, la un moment mai bun”, explică KIIS într-un comunicat în care îşi prezintă concluziile.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

În 2022, Rusia a declarat unilateral că a anexat regiunile ucrainene Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie, pe care le controlează însă doar parţial.

În comentariile publicate împreună cu sondajul, directorul executiv al KIIS, Anton Hruşeţki, spune că ucrainenii rămân împotriva ideii de a ajunge cu orice preţ la un acord de pace cu Rusia. “Este important că, în contextul unor posibile “concesii”, ucrainenii sunt împotriva “păcii în orice condiţii””, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șeful armatei britanice: Lui Putin i-ar lua cinci ani pentru a readuce armata Moscovei la forța sa din luna februarie a anului 2022

Șeful armatei britanice: Lui Putin i-ar lua cinci ani pentru a readuce armata Moscovei la forța sa din luna februarie a anului 2022 Șeful forțelor...

Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată de la retragerea candidaturii

Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată de la retragerea candidaturii Preşedintele american Joe Biden se va adresa miercuri naţiunii pentru prima dată...

Consiliul Municipal Chișinău a votat noile taxe locale

Consiliul Municipal Chișinău a votat noile taxe locale Consiliul Municipal Chișinău a votat noile taxe locale. Unitățile comerciale și întreprinderile care prestează servicii în municipiu...

CSP va lansa un nou concurs public pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS

CSP va lansa un nou concurs public pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS O nouă bătălie urmează să fie anunțată la Procuratura...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.