Creşterea umidităţii poate să agraveze impactul generat de temperaturile ridicate asupra corpului uman (studiu)

Publicat:

Umiditatea crescuta va spori efectele negative generate de valurile de caldura care se produc tot mai frecvent pe Terra, din America de Sud si pâna în India, afectând capacitatea de lucru a oamenilor si chiar supravietuirea lor, daca emisiile de gaze cu efect de sera nu vor fi reduse într-un mod substantial în deceniile urmatoare, potrivit unui studiu realizat de oameni de stiinta americani, informeaza Thomson Reuters Foundation.

Valurile de caldura ramân o amenintare care este subestimata de guverne, agentiile de ajutorare publica si cetateni individuali, în timp ce valurile de caldura umeda sunt si mai devastatoare decât cele “uscate”, întrucât ele îi împiedica pe oameni sa transpire în mod eficient, un proces biologic prin care este eliminat excesul de caldura din organism.


Un studiu realizat de cercetatorii de la Earth Institute din cadrul Universitatii Columbia din Statele Unite afirma ca zonele aflate de-a lungul regiunilor de coasta, dar si alte perimetre afectate de tipare de aparitie a caldurii umede, vor fi cele mai afectate, din cauza temperaturilor mai mari, daca guvernele locale nu vor reduce substantial emisiile de gaze cu efect de sera – vinovate de cresterea temperaturilor – si daca nu vor implementa masuri pentru a limita încalzirea globala.

Zonele care vor fi cele mai afectate sunt bazinul fluviului Amazon, sud-estul Statelor Unite, vestul si centrul Africii, parti din Orientul Mijlociu, nordul Indiei si estul Chinei.

Potrivit temperaturilor actuale si previzionate înregistrate de termometre cu “bulb umed” – care reflecta efectele combinate ale caldurii si umiditatii -, pâna în anii 2070, valorile ridicate înregistrate în prezent o data pe an ar putea sa fie înregistrate timp de 100-250 de zile într-un an în anumite parti ale lumii.

“Vorbim despre conditii care, practic, nu se produc niciodata acum – oamenii din cele mai multe zone ale lumii nu le-au experimentat niciodata”, a declarat coordonatorul studiului, profesorul Ethan Coffel de la Lamont-Doherty Earth Observatory, afiliat Universitatii Columbia.

“Esecul de a adopta atât masuri în privinta atenuarii cresterii temperaturii globale, cât si a adaptarii populatiei la acest fenomen, va genera cel mai probabil suferinte si daune economice si va determina o crestere a mortalitatii cauzate de valurile de caldura”, a adaugat profesorul american.

Din cauza cresterii temperaturilor, mai multe tari în curs de dezvoltare aflate la latitudini mici, precum cele din Asia, Orientul Mijlociu, Africa si America de Sud, vor deveni practic de nelocuit în timpul lunilor de vara, precizeaza un alt studiu, publicat la începutul acestui an.

În cazul valurilor de caldura umeda, aerul este deja puternic impregnat cu umiditate, iar transpiratia nu se mai evapora, oprind un proces natural prin care corpul reuseste sa îsi scada temperatura. Daca oamenii nu sunt protejati de cladiri echipate cu aer conditionat, organele interne încep sa functioneze defectuos si chiar sa intre în colaps.

Acest fapt poate duce la letargie, disconfort generalizat si, în cele mai grave situatii, la deces, au avertizat autorii noului studiu.

Potrivit acestei cercetari, în regiuni din Orientul Mijlociu si în nordul Indiei se vor înregistra 35 de grade Celsius cu termometrele cu bulb umed pâna la sfârsitul acestui secol. Aceasta valoare este egala cu temperatura pielii si reprezinta limita teoretica dincolo de care oamenii încep sa moara dupa câteva ore în absenta unui sistem artificial de scadere a temperaturii ambientale.

“Nu este o chestiune care se refera doar la caldura… se refera si la numarul de oameni care sunt saraci, numarul acelora care sunt în vârsta, la aceia care trebuie sa iasa afara din cladiri pentru a munci în aer liber si la cine îsi va permite sa aiba aer conditionat”, a declarat Alex de Sherbinin, specialist la Center for International Earth Science Information Network din cadrul Universitatii Columbia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care...

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: ‘Nu totul depinde de noi’

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: 'Nu totul depinde de noi' La doi ani și jumătate de la declanșarea războiului, cuvântul „negociere”...

Mircea Baciu, primul moldovean care a cucerit cele mai înalte șapte vârfuri ale lumii

Mircea Baciu, primul moldovean care a cucerit cele mai înalte șapte vârfuri ale lumii Alpinistul Mircea Baciu este primul moldovean care a ajuns pe cele...

Cum să te pregătești în caz de pericol meteorologic

Cum să te pregătești în caz de pericol meteorologic Un om într-o stare fizică bună poate trăi 3 minute fără oxigen, 3 zile fără apă,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.