Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului

Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului

Astăzi, 28 august, creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub denumirea de Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul bisericesc.

În bisericile din toată țara, au loc slujbe speciale la care credincioșii participă pentru a se ruga și a aduce mulțumiri Maicii Domnului pentru binecuvântările primite. În multe localități din Republica Moldova, această zi coincide cu hramurile. Totodată, ziua de astăzi reprezintă și un prilej pentru pelerinaje, mulți credincioși îndreptându-se spre mănăstiri și locuri sfinte pentru a participa la ceremonii religioase.

Sărbătoarea marchează și finalul postului Sfintei Marii, care durează două săptămâni. Conform tradiției populare, femeile aduc devreme dimineața la biserică fructe din recolta de struguri și prune, pentru a fi binecuvântate de preoți. După slujbă, aceste fructe sunt împărțite între credincioși, simbolizând distribuirea binecuvântărilor divine.

Citeşte şi: Procurorii revizuiesc acuzarea împotriva lui Trump pentru încercări de a anula rezultatul alegerilor din 2020 – Stiripesurse.md

Tags: Adormirea Maicii DomnuluiCreștinii ortodocși
Știrile zilei