Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfinții 40 de Mucenici

Creștinii ortodocși de stil vechi marchează astăzi sărbătoarea Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, una dintre cele mai importante zile din calendarul religios de primăvară.

Cu acest prilej, credincioșii merg la biserică pentru a participa la slujbele religioase, iar tradiția populară leagă această zi de începutul anului agricol.

Potrivit cărților bisericești, cei 40 de mucenici erau soldați ai Imperiului Roman staționați în cetatea Sevasta, care au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni, invocând credința lor creștină. Pentru nesupunere, aceștia au fost supuși unor chinuri grele.

Martirii au fost aruncați într-un lac cu apă înghețată, în speranța că vor renunța la credință. Ei au rezistat însă frigului, ținându-se în brațe câte doi – simbol care a dat naștere tradiției mucenicilor, colăcei sau covrigei fierți și lipiți câte doi.

În cele din urmă, la 9 martie anul 320, aceștia au fost condamnați la moarte martirică prin ardere. Tradiția spune că mucenicii simbolizează și cununile luminoase coborâte din cer deasupra lor înainte de moarte.

Reprezentanții Bisericii atrag atenția că obiceiul celor 40 de pahare nu are legătură cu spiritul creștin, fiind permis consumul moderat de vin, nu excesul.

Totodată, sărbătoarea transmite un mesaj spiritual profund despre credință, curaj și sacrificiu. În credința populară, această zi marchează și sfârșitul zilelor Baba Dochia și începutul vremii calde și însorite.

Tags: 40 de muceniciCreștinii ortodocșisărbătoresc pe Sfințiistil vechi
Categorii: SocialȘtirile zilei