Creştinii sărbătoresc astăzi Duminica Mare. Tradiții și obiceiuri

Publicat:

Creştinii ortodocși sărbătoresc astăzi Duminica Mare. Tradiții și obiceiuri

Sărbătoarea Rusaliilor este cunoscută şi sub denumirea de Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh. A fost numită “Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea română “Rosalia”, consacrată cultului morţilor. Nu întâmplător, sâmbăta dinaintea sărbătorii de Rusalii este destinată pomenirii celor morţi, zi cunoscută şi sub denumirea de Moşii de vară. Denumirea de Cincizecime vine de la faptul că se prăznuieşte la cincizeci de zile după Paşte.

Pogorârea Sfântului Duh nu are o dată fixă, face parte din sărbătorile cu dată schimbătoare. Este prăznuită întotdeauna la zece zile după Înălţare sau la 50 de zile după Paşte. Anul acesta prăznuim Rusaliile pe 16 iunie.


Se mai păstrează tradiţia ca în această zi copiii să fie trimişi să adune flori de corovatic, cimbrişor, care sânt aşternute în toată casa. Unele crenguţe sunt duse la biserică şi sfinţite, după care se păstrează cu mare grijă la icoane. Pe urmă, ramurile uscate sunt aruncate în curte mai ales când plouă cu grindină.

Obiceiul împodobirii locuinţelor cu frunzari simbolizează atât fertilitatea plantelor, cât şi protecţia gospodăriei de Rusalii. În mitologia populară, Rusaliile sunt nişte fiinţe supranaturale, care le iau minţile oamenilor.

Ca să nu se supere Rusaliile credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.

Ce nu trebuie să faci de Rusalii

Citește și: Un bărbat din orașul Căușeni și-a pierdut cunoștința în public. Cum au reacționat oamenii legii

  • Să nu mergi ”la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!
  • Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.
  • Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casa.
  • Să nu se certe nimeni, căci e luat de Iele.
  • De Rusalii, dar şi 9 săptămâni după, nu se mai culeg ierburi de leac.
  • Daca în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântână, vei cădea sub puterea Ielelor, deci este indicat să eviţi să faci aceste lucruri.

Există obiceiul ca în ziua de Rusalii, să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor că de foc, semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.

Prezenţa acestor multe frunze la Sărbătoarea Rusaliilor sunt chipul darurilor Duhului Sfânt, daruri nenumărate, diverse şi totuşi unitare şi unificatoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o ‘durere de cap’: ‘M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Jamie Foxx povesteşte că misterioasa sa problemă de sănătate a început cu o 'durere de cap': 'M-am trezit 20 de zile mai târziu fără...

Filmul horror ‘Exorcism: Mântuirea’, cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe

Filmul horror 'Exorcism: Mântuirea', cu Russell Crowe în rolul principal, din 5 iulie în cinematografe Filmul horror „Exorcism: Mântuirea”, cu Russell Crowe în rolul principal,...

Sean ‘Diddy’ Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală

Sean 'Diddy' Combs se confruntă cu un nou caz de agresiune sexuală Celebrul rapper Sean "Diddy" Combs se confruntă cu un alt caz de agresiune...

VIDEO – Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina

VIDEO - Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că desfăşoară exerciţii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.