X

Crimă din răzbunare: O adolescentă afgană ucide doi talibani care i-au omorât părinţii

O adolescentă afgană a ucis doi talibani şi a rănit mai mulţi alţii, pentru a-şi răzbuna părinţii pe care insurgenţii tocmai îi uciseseră în faţa casei lor, din cauză că suţin Guvernul, au anunţat oficiali locali, relatează AFP, scrie news.ro .

Incidentul a avut loc săptămâna trecută, după ce insurgenţi au pătruns în domiciliul lui Qamar Gul, adolescenta al cărei tată era liderul satului din provincia Ghor (centru).

Citește și : Planul de relansare al economiei UE este un acord istoric, dar cu mai multe hibe

Talibanii îl căutau pe tatăl tinerei deoarece susţinea Guvernul, a declarat pentru AFP şeful poliţiei locale, Habiburahman Malekzada.

Ei l-au târât afară din casă, iar după ce soţia acestuia a opus rezistenţă, talibanii au împuşcat cuplul în faţa casei, potrivit şefului poliţiei.

“Qamar Gul, care se afla în casă, a luat atunci o mitralieră care aparţine familiei. Ea a ucis doi talibani, care i-au omorât părinţii, şi a rănit mai mulţi alţii”, a spus el.

Adolescenta are între 14 şi 16 ani, declară diverşi oficiali. Este un lucru obişnuit ca afganii să nu-şi cunoască vârsta exactă.

Alţi membri talibani au venit ulterior să atace casa, însă săteni şi membri ai unor miliţii proguvernamentale i-au respins în urma unui atac armat.

Adolescenta şi fratele său mai mic au fost conduşi de forţele afgane de securitate într-un loc sigur, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, Mohamed Aref Aber.

După incident, reţelele de socializare au fost ”inundate” de comentarii care salută fapta ”eroică” a tinerei. O fotografie a adolescentei, care poartă vălul islamic, cu o mitralieră pe genunchi, a devenit virală pee Internet.

Citește și : Matteo Salvini își declară scepticismul față de acordul european: ‘Nimeni nu primește cadouri, este un împrumut!’

”Jos pălăria în faţa curajului său. Bine a făcut” a declarat Najiba Rahmi pe Facebook. ”Puterea uneifete afgane”, a scris Fazila Alizada într-un masaj postat pe Facebook.

Talibanii ucid cu regularitate săteni pe care-i suspectează de faptul că sunt informatori ai Guvernului sau forţelor de securitate.

În ultimele luni, ei şi-au intensificat atacurile vizând forţe de securitate, în pofida faptului că au acceptat să lanseze negocieri de pace cu Kabulul.

Tags: adolescentăHabiburahman MalekzadaQamar Gultalibani
Categorii: Știrile zilei