Criminalitatea organizată și siguranța cetățenilor – în discuție la Guvern

Dinamica criminalității organizate în ultimii trei ani, modificările legislației în acest domeniu, precum și măsurile prioritare ce urmează a fi întreprinse de autorități pentru asigurarea securității cetățenilor, au fost discutate la ședința Consiliului național de coordonare a activităților de prevenire și combatere a criminalității organizate, prezidată de Premierul Alexandru Munteanu.

Citește și: A încercat să sustragă arma unui polițist și l-a lovit cu pumnul în față. Făptașul – condamnat

Prim-ministrul a vorbit despre importanța prevenirii și combaterii criminalității organizate, aceasta fiind o condiție esențială pentru securitatea națională, reziliența instituțiilor și parcursul european al Republicii Moldova.

Cazurile de escrocherie rămân în atenția autorităților. Potrivit autorităților de profil,  în ultima perioadă a fost redus numărul apelurilor telefonice în care presupușii escroci pretind fals implicarea unei rude într-un accident rutier pentru a solicita sume de bani. Dacă anterior zilnic circa 60 de persoane deveneau victime ale acestor acțiuni, datorită măsurilor de prevenire, desfășurate de către poliție, numărul a fost redus la circa un caz pe lună. De asemenea, pentru a stopa fraudele efectuate prin cardurile bancare, continua activitățile de dezactivare a centrelor de apel care aparțin grupărilor criminale.

O altă prioritate ține de combaterea traficului de droguri. În ultimele două săptămâni, poliția a ridicat droguri care au depășit valoarea de 50 milioane de lei. Vânzarea substanțelor interzise în mediul online, escrocheriile săvârșite pe platformele digitale, ingerințe străine și dezinformarea, rămân o provocare și domenii prioritare de intervenție pentru autorități. Grupările criminale folosesc masiv instrumente digitale, criptare, rețele sociale, plăți electronic, iar, drept răspuns, instituțiile lucrează la consolidarea arhitecturii cibernetice și blocarea infrastructurilor online folosite la comiterea infracțiunilor.

În baza discuțiilor, a fost subliniată importanța dezvoltării capacităților tehnice, consolidării cooperării internaționale și implementarea Programului de prevenire și combatere a criminalității pentru anii 2026-2030, ca instrument principal de modernizare și aliniere la standardele europene.

This post was last modified on 17/12/2025 11:10 11:10

Tags: Consiliului național de coordonare a activităților de prevenire și combatere a criminalității organizatecrima organizatacriminalitatea organizatăGuvernul Republicii Moldova
Știrile zilei