Cristela Georgescu, soția candidatului Călin Georgescu, afirmă că femeile care își critică soții „fac cancer”

Cristela Georgescu, soția candidatului independent Călin Georgescu, a făcut o declarație controversată pe Instagram, susținând că femeile care își critică soții riscă să dezvolte cancer. „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, inclusiv din mentalul lor, au castrat bărbatul. De câte ori îi criticați, spuneți despre ei că nu așa, că așa, că ce – i-ai castrat! Și atunci, tu nu vei mai putea beneficia și vei avea de suferit”, a declarat Cristela Georgescu, într-un mesaj care a stârnit critici din partea opiniei publice, potrivit adevarul.ro.

Mai mult, aceasta a vorbit despre rolul femeilor în familie, afirmând că „menirea ta nu este să faci carieră, nu este să stai la cratiță”. Georgescu a subliniat că, în opinia sa, bucătăria ar trebui să fie „centrul de putere al casei”, atunci când o femeie prepară mâncarea pentru familie.

Cristela Georgescu este activă în mediul online, unde vinde cursuri și cărți pe teme legate de alimentație și relațiile dintre părinți și copii. Prețurile pentru aceste cursuri sunt considerabile, cel mai ieftin pachet costând 300 de lei, iar cel mai scump ajungând la 1.900 de lei.

Tags: Călin GeorgescucandidatuluiCristela GeorgescuSoţia
Categorii: ExterneȘtirile zilei