
România este alături de Republica Moldova în fața provocărilor energetice din această iarnă, a declarat ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, într-un interviu pentru NordNews. Oficialul a subliniat că autoritățile de la București sunt pregătite să ofere sprijin în funcție de scenariile care ar putea apărea, alături de partenerii europeni.
„În acest moment nu discutăm de o criză energetică, ci de o pregătire pentru eventualitatea unei astfel de crize. Soluțiile necesare au fost identificate prin cooperarea dintre autoritățile de la Chișinău, București și instituțiile europene”, a precizat Țurcanu.
Ambasadorul a amintit de promptitudinea cu care România a intervenit în criza energetică din 2022, asigurând necesarul de energie pentru Republica Moldova. Totodată, el a evidențiat că, în cazul unei noi crize, aceasta ar fi provocată exclusiv de Federația Rusă.
Diplomatul a subliniat că România sprijină în mod constant eforturile Republicii Moldova de consolidare a independenței energetice:
„Pe parcursul ultimilor doi ani s-au înregistrat progrese importante. Este vorba despre măsuri implementate în cooperare cu autoritățile române în domeniul gazelor, electricității și energiilor regenerabile.”
Declarațiile ambasadorului vin în contextul instituirii stării de urgență în Republica Moldova, aprobată de Parlament pe 16 decembrie, pentru o perioadă de 60 de zile, ca urmare a riscurilor din sectorul energetic.
This post was last modified on 17/12/2024 10:30 10:30