Cristina Gherasimov a prezentat programul Conferințe Interguvernamentale R.Moldova–UE

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a anunțat programul celei de-a doua Conferințe Interguvernamentale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, care se desfășoară astăzi la Luxemburg. Reuniunea va începe la ora 21:00 (ora Republicii Moldova), când delegațiile vor participa la plenara conferinței, relatează MOLDPRES

Potrivit Cristinei Gherasimov, în cadrul ședinței plenare, Uniunea Europeană își va prezenta poziția comună de negociere față de Republica Moldova și va expune standardele pe care țara noastră trebuie să le atingă pentru a deveni stat membru al blocului comunitar.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

„Începând cu ora 21:00, intrăm în plenara Conferinței Interguvernamentale, acolo unde Uniunea Europeană își va expune poziția comună de negocieri față de candidatul Republica Moldova. Vor fi prezentate acele standarde europene pe care trebuie să le atingem ca țară și criteriile care trebuie îndeplinite pentru fiecare capitol în parte”, a declarat viceprim-ministra.

După încheierea Conferinței Interguvernamentale, în jurul orei 21:30, autoritățile vor susține o conferință de presă în care vor prezenta concluziile reuniunii și următorii pași ai procesului de negociere.

La Luxemburg se desfășoară cea de-a doua Conferință Interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană, reuniune în cadrul căreia este așteptată deschiderea oficială a primului cluster de negocieri de aderare la UE, intitulat „Valori fundamentale”. Delegația Republicii Moldova este condusă de premierul Alexandru Munteanu.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

This post was last modified on 15/06/2026 14:27 14:27

Tags: Gherasimov
Politică