Cristina Gherasimov și-a încheiat vizita la Paris cu o dezbatere organizată la Casa Europei

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, și-a încheiat vizita oficială la Paris, participând alături de omologul său francez, Benjamin Haddad, la o dezbatere organizată la Casa Europei (Maison de l’Europe).

În cadrul evenimentului, Cristina Gherasimov a subliniat valorile și interesele comune care leagă Republica Moldova de Uniunea Europeană și a subliniat că integrarea europeană nu reprezintă doar politici și negocieri, ci și o împărtășire a acelorași aspirații, preocupări și speranțe, potrivit moldpres.md.

Citește și: Rata șomajului din Germania rămâne la un nivel ridicat, în timp ce problemele industriei din cea mai mare economie a Europei continuă

„Poate că pentru unele state și cetățenii acestora, lucruri precum libera circulație sunt considerate ca fiind ceva firesc, dar pentru noi reprezintă pași concreți spre un viitor mai sigur și mai prosper în marea familie europeană, pentru fiecare cetățean al Moldovei”, a declarat Cristina Gherasimov.

Vizita la Paris a viceprim-ministrului pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, se înscrie în eforturile de aprofundare a relațiilor bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene și de accelerare a integrării europene a Republicii Moldova.

Citește și: Kremlinul nu cedează niciun centimetru: Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este “nenegociabilă”

This post was last modified on 20/03/2025 19:07 19:07

Tags: Casa EuropeiGherasimovparisrepublica moldovauniunea europeana
Politică