Cristina Gherasimov vorbeşte despre relaţiile cu Rusia

Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că R. Moldova își dorește relații bune cu Federația Rusă doar în condițiile în care acest stat va respecta suveranitatea și independența statelor vecine.

În cadrul unei emisiuni TV, Cristina Gherasimov a declarat că autorităţile de la Chișinău nu văd posibilitatea de a avea relații bune cu Rusia în prezent.

„De la Vest noi vedem solidaritate, vedem asistență financiară, vedem valori europene, iar de la Est, noi vedem sărăcie, război, instabilitate, creată nu doar pentru regiunea noastră, dar pentru întreg glob. Respectiv, care este alegerea R. Moldova? Oricare cetățean își dorește astăzi să trăiască în pace și bunăstare”, a declarat Gherasimov.

Citeşte şi: Maia Sandu vorbeşte despre ingerinţele Rusiei în regiune – Stiripesurse.md

Oficialul a subliniat că politica de război și agresiune pe care o duce Federația Rusă este condamnată de R. Moldova și astăzi, autoritățile de la Chișinău nu pot avea relații bune cu Moscova.

„Dacă e să ne uităm astăzi la politica pe care o duce Federația Rusă și anume una de război și una de lipsă de respect și discreditare a valorii independenței și suveranității fostelor state parte a Uniunii Sovietice, noi nu vedem cum putem avea astăzi relații bune cu Federația Rusă. Însă, Republica Moldova își dorește să aibă o relație bună cu toate statele pașnice și care respectă ordinea internațională. Ne dorim să avem relații bune cu Federația Rusă, atunci când acest stat va respecta independența și suveranitatea statelor din vecinătate”, a explicat Gherasimov.

Din prima zi a războiului în Ucraina, 24 februarie 2022, R. Moldova a condamnat agresiunea militară a Federației Ruse și a declarat sprijin Ucrainei și poporului său. În prezent aproximativ 100.000 de cetățeni ucraineni și-au găsit un refugiu în R. Moldova.

Tags: Cristina Gherasimovrusia
Știrile zilei