X

Criza constituţională din Australia provoacă demisii în lanţ din parlament

Un al nouălea parlamentar australian a demisionat din parlament miercuri, după ce s-a descoperit că are dublă cetăţenie, cea mai recentă victimă într-o criză constituţională ce se extinde şi care a făcut deja guvernul să piardă majoritatea, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Demisia lui Skye Kakoschke-Moore, unul dintre cei trei senatori din echipa de centru-dreapta a lui Nick Xenophon, după dezvăluiri surpriză că este cetăţean britanic prin descendenţă, nu afectează poziţia guvernului în camera superioară.

Citeşte şi: Un avion militar american S-A PRĂBUŞIT în mare. La bord se aflau 11 persoane

“Sfatul lor a fost extrem de surprinzător pentru mine”, a declarat Kakoschke-Moore reporterilor la Adelaide, după ce ea a aflat de la ministerul de interne (Home Office) britanic că naşterea mamei sale în Singapore în 1957, la acea vreme colonie, o face britanică prin descendenţă.

Constituţia Australiei veche de 116 ani interzice persoanelor cu dublă cetăţenie să ocupe funcţii publice, în încercarea de a evita punerea sub semnul întrebării a loialităţii faţă de naţiune.

Criza probabil că va continua să se extindă în următoarele săptămâni în timp ce parlamentarii trebuie să-şi dovedească statutul.

Coaliţia de centru-dreapta la putere şi-a pierdut majoritatea de un singur loc în camera inferioară după ce viceprim-ministrul Barnaby Joyce a fost găsit neeligibil pentru funcţie şi expulzat de Înalta Curte. De atunci, alte demisii au continuat să slăbească această coaliţie.

Deţinerea dublei cetăţenii, într-o ţară unde mai mult de jumătate din populaţia de 24 de milioane de locuitori sunt fie ei înşişi născuţi în străinătate sau au un părinte cu acest statut, a intrat doar recent în centrul atenţiei, cu Înalta Curte adoptând o strictă interpretare a legii.

Citeşte şi: Imagini dramatice cu DEZERTAREA soldatului nord-coreean

Ca răspuns, prim-ministrul Malcolm Turnbull a cerut tuturor parlamentarilor să arate că respectă legile până la 5 decembrie.

Voturile din Senat în 2016 vor fi renumărate pentru a decide înlocuirea lui Kakoschke-Moore.

Alegerile stabilite pentru 2 şi 16 decembrie pentru înlocuirea lui Joyce şi a unui parlamentar din camera inferioară care a demisionat după ce s-a descoperit că era britanic par a fi cruciale pentru supravieţuirea guvernului.

Tags: Barnaby Joycedubla cetatenieKakoschke-MooreMalcolm TurnbullNick XenophonparlamentSkye Kakoschke-Moore
Categorii: Știrile zilei