Criza Covid-19 a avut impact asupra sănătăţii mentale a milioane de oameni, afirmă directorul OMS

Publicat:

Criza generată de pandemie a afectat sănătatea mentală a milioane de oameni, afirmă Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), subliniind că s-au accentuat temerile şi stările de anxietate, iar serviciile medicale de specialitate sunt perturbate, scrie mediafax.

“Pentru mulţi oameni, lipsa interacţiunilor sociale, din cauza pandemiei, a avut efecte profunde asupra sănătăţii mentale”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă organizată la sediul OMS din Geneva.


Citește și : Ungaria îşi va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie

“Criza Covid-19 a avut impact asupra sănătăţii mentale a milioane de oameni, în contextul stărilor de anxietate şi a temerilor cauzate, dar şi prin perturbarea serviciilor de sănătate psihică. Oamenii aflaţi în unităţi medicale de termen lung, precum centrele de asistenţă şi instituţiile psihiatrice, sunt expuşi riscurilor crescute de infectare. Mulţi profesionişti din domeniul sănătăţii psihice au fost infectaţi cu noul coronavirus; iar unele unităţi de sănătate mentală au fost închise pentru a fi transformate în centre de tratament pentru Covid-19”, a explicat Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit site-ului OMS.

Directorul OMS a subliniat că sănătatea mentală era deja “o problemă neglijată pe plan mondial”. “Aproape un miliard de oameni trăiesc cu o disfuncţie mentală, trei milioane mor anual din cauza efectelor dăunătoare ale alcoolului, iar la fiecare 40 de secunde o persoană moare prin sinucidere. Cu toate acestea, foarte puţine persoane au acces la serviciile de calitate pentru sănătate mentală. În ţările cu venituri mici ori medii, peste 75% dintre persoanele care au disfuncţii mentale, neurologice ori privind consumul de substanţe nu primesc deloc tratament. Stigmatizările, discriminarea, legislaţia punitivă şi abuzurile asupra drepturilor omului sunt încă foarte răspândite”, a atras atenţia Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Citește și : UE cere Rusiei să se abţină să intervină în Belarus

“De Ziua Mondială a Sănătăţii Mentale, pe 10 octombrie, OMS va organiza pentru prima dată un eveniment online global de consiliere în materie de sănătate mentală”, a precizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.