X

Criza energetică din UE poate fi depăşită doar în mod solidar

Actuala criză energetică din Uniunea Europeană (UE) poate fi depăşită doar în mod solidar, a susţinut cancelarul federal german Olaf Scholz joi, la Atena, în condiţiile în care Berlinul se opune unei plafonări a preţurilor la gaz în Europa, informează AFP, potrivit agerpres.

“Obiectivul nostru (…): preţurile (la energie) trebuie să scadă”, a subliniat social-democratul german la Atena, la finalul unei întrevederi cu omologul său grec Kyrakos Mitsotakis. “Suntem de acord asupra faptului că această criză nu poate fi depăşită decât de o manieră solidară”, a afirmat Scholz.

Citeşte şi: Parlamentul sârb a votat un nou guvern – Black News

“Am ajuns, consider eu, la decizii inteligente şi foarte bune” în timpul summitului european de săptămâna trecută, a insistat cancelarul federal.

Germania se numără printre ţările care se opun unei plafonări a preţurilor la gaz, care au crescut puternic în ultimele luni în majoritatea ţărilor, din cauza războiului din Ucraina şi a sancţiunilor economice impuse Rusiei.

În timpul summitului de săptămâna trecută, cele 27 de ţări membre ale UE au convenit asupra unei “foi de parcurs” pentru a pune în aplicare măsuri menite să încerce să limiteze explozia preţurilor la energie.

După ce trupele ruse au invadat Ucraina pe 24 februarie, Europa a reacţionat cu lentoare în această problemă energetică spinoasă, fiind slăbită de interesele divergente ale statelor membre, în timp ce iarna se apropie.

Citeşte şi: Xi Jinping este dispus să coopereze cu SUA în interes reciproc – Black News

Reuniţi marţi, miniştrii europeni ai energiei au afişat în mod clar divergenţe persistente asupra unei plafonări a preţurilor la gaz, însă au decis să se reunească din nou pe 24 noiembrie, pentru a încerca să adopte un pachet de măsuri în încercarea de a depăşi această criză energetică.

Cancelarul federal german a fost acuzat de “egoism” după ce a anunţat la sfârşitul lui septembrie un plan de susţinere de 200 de miliarde de euro pentru economia germană, fără a se pune de acord cu partenerii săi.

Tags: atenaberlingazegermaniagreciaKyrakos MitsotakisOlaf ScholzUniunea Europeană (UE)
Categorii: Știrile zilei