Criza migranţilor de la graniţa cu Belarus ar putea dura ani de zile

Publicat:

Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a avertizat miercuri că actuala criză de la frontiera cu Belarus “ar putea dura luni sau chiar ani”, precizând că migranţii au atacat din nou graniţa cu Polonia în cursul nopţii, potrivit AFP şi agerpres.

Forţele de securitate poloneze au folosit marţi gaze lacrimogene şi au desfăşurat tunuri cu apă pentru a-i respinge pe migranţii care aruncau cu pietre în încercarea de a traversa frontiera, care este în acelaşi timp şi graniţa de Est a UE.


Citeşte şi: Zece tendințe de urmărit în anul care vine – Black News

Câteva mii de migranţi, proveniţi în special din Orientul Mijlociu, se află în continuare în tabăra de corturi de la frontiera Belarusului cu Polonia, Occidentul acuzând Minskul că a orchestrat din vară această criză, lucru dezminţit de autorităţile belaruse.

Potrivit DPA, aproximativ 1.000 de migranţi şi-au petrecut noaptea în adăposturi improvizate într-un depozit la graniţa dintre Polonia şi Belarus.

Unii migranţi de pe partea belarusă a graniţei s-au întors la tabăra de corturi în care au stat şi până acum, în timp ce alţii au petrecut noaptea în terminalul de control de la frontieră, a precizat miercuri un purtător de cuvânt al poliţiei.

“Situaţia la frontiera dintre Polonia şi Belarus nu va fi rezolvată rapid. Trebuie să ne pregătim pentru luni sau chiar ani”, a declarat ministrul polonez al Apărării, la postul public de radio PR1.

Încercările de trecere a frontierei au continuat şi în timpul nopţii, a spus Blaszczak.

Citeşte şi: Iar ‘a vorbit gura fără el’! Biden trebuie să-şi clarifice declaraţiile ambigue referitoare la independenţa Taiwanului – Black News

“Din păcate, nici noaptea nu este calmă. Metodele de atacare a frontiere poloneze sunt mereu aceleaşi. Mici grupuri de migranţi au încercat de asemenea să traverseze frontiera prin alte locuri”, a declarat ministrul.

Poliţia de frontieră poloneză a înregistrat marţi în total “161 de tentative de traversare ilegală” a graniţei, inclusiv “două încercări de trecere în forţă”, relevă un comunicat.

Poliţia poloneză a precizat miercuri că nouă agenţi au fost răniţi marţi în ciocniri, alături de un agent de frontieră şi de un soldat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kim Jong Un NU va ezita să apese ‘butonul nuclear’ în cazul unui atac

Kim Jong Un NU va ezita să apese 'butonul nuclear' în cazul unui atac Coreea de Nord va folosi "fără ezitare" arma atomică în cazul...

România nu a transpus complet Directiva privind protecția habitatelor și a speciilor

România nu a transpus complet Directiva privind protecția habitatelor și a speciilor Comisia Europeană a decis joi să trimită un aviz motivat României pentru transpunerea incompletă...

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu...

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale Cel puţin 26 de persoane au murit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.