
Al Jazeera
Sute de naţionalişti chinezi au manifestat sâmbătă la Sydney pentru a răspunde la numărul crescut al manifestaţiilor favorabile mişcării pro-democraţie din Hong Kong în oraşele din Australia, unde tensiunile se intensifică în cadrul comunităţii chineze, relatează AFP, scrie agerpres.
Militanţi pro-Beijing au manifestat în oraşul Sydney scandând ”O singură Chină”, purtând drapelul chinez şi pancarte pe care se afla înscris ”stop revoltelor şi violenţei la Hong Kong”.
Citește și : Miliardarul american Jeffrey Epstein s-a sinucis prin spânzurare, confirmă autopsia sa
“Au avut loc foarte multe violenţe şi manifestaţii violente la Hong Kong”, a declarat pentru AFP avocatul şi organizatorul reuniunii de la Sydney, care a cerut să fie identificat doar cu numele Zhao. ”Oamenii din Hong Kong au suferit şi vrem să lansăm apelul nostru la pace şi ordine în Hong Kong”, a adăugat el.
Poliţia a trebuit să escorteze un simpatizant pro-democraţie care tocmai fusese agresat la Sydney de un grup de manifestanţi furioşi.
De la începutul crizei politice din Hong Kong, în iunie, în universităţile australiene s-au organizat mici mitinguri ale susţinătorilor mişcării pro-democraţie din fosta colonie britanică.
Aceste reuniuni au provocat indignarea unor studenţi din China continentală şi au dus la ciocniri şi confruntări în campusuri.
Consulatul chinez din Brisbane a salutat ”patriotismul spontan” al studenţilor pro-Beijing după un incident produs într-o universitate australiană.
Canberra i-a avertizat pe diplomaţii chinezi împotriva oricărei încălcări a drepturilor fundamentale, cerându-le să evite ”încurajarea oricărui comportament provocator sau potenţial violent”.
Citește și : Norvegia: Suspectul acuzat de atac armat într-o moschee îşi recunoaşte faptele
Vineri, manifestaţiile s-au deplasat din campusuri spre străzile din marile oraşe din Australia, unde o mulţime considerabilă s-a alăturat în sprijinul mişcării pro-democraţie din Hong Kong.
Demonstraţiile din Hong Kong au început pe data de 9 iunie, după ce Adunarea Legislativă locală adoptase un act normativ care ar fi permis extrădarea infractorilor către China continentală. Legea respectivă a fost ulterior suspendată.
This post was last modified on 17/08/2019 12:15 12:15