Criza politică din R.Moldova se adâncește – Curtea Constituțională l-a SUSPENDAT pe președintele Igor Dodon

Publicat:

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, duminică, suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul Pavel Filip a fost numit preşedinte interimar şi este obligat să dizolve Parlamentul, transmite Unimedia, potrivit news.ro .

La 9 iunie 2019, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a examinat sesizarea nr.113f/2019 depusă de către un grup de deputaţi privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova.
În baza articolelor 85 alin.(1), 135 alin. (1) lit. f) şi 140 din Constituţie şi a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 13 din 8 iunie 2019, Curtea Constituţională a emis următorul aviz:
  1. Se constată ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului refuzul deliberat al Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de a sesiza Curtea Constituţională, pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului şi de stabilire a datei alegerilor parlamentare anticipate, fapt care reprezintă, potrivit articolului 91 din Constituţie, o imposibilitate temporară de exercitare a atribuţiilor sale în acest sens.
  2. În baza articolului 91 din Constituţie, potrivit ordinii exercitării interimatului, Prim-ministrul în exerciţiu, dl Pavel Filip, în calitate de Preşedinte interimar al Republicii Moldova va sesiza Curtea Constituţională pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a şi, după caz, va emite decretul privind dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.

Avizul este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


Anterior, Igor Dodon, într-o postare pe Facebook, a scris că Partidul Democrat nu intenţionează să transmită pe cale paşnică puterea majorităţii parlamentare legitime şi guvernului legal.

„Şi aceasta, în pofida faptului că procesele de ieri din parlament şi noul guvern format au fost susţinute de majoritatea cetăţenilor şi au fost recunoscute de partenerii noştri externi din Vest şi din Est. În această situaţie, noi nu avem o altă soluţie decît să ne adresăm comunităţii internaţionale cu îndemnul de a deveni intermediari în procesul de transmitere paşnică a puterii şi/sau să îndemnăm poporul Moldovei la o mobilizare fără precedent şi ieşirea la proteste paşnice. Sînt convins că procesul este lansat şi nu există cale de întoarcele. Trebuie să mergem pînă la final. Noi nu vom face cale întoarsă”, a scris Dodon.

Parlamentul din Republica Moldova s-a întrunit, sâmbătă, într-o şedinţă extraordinară, ignorând decizia Curţii Constituţionale de a fi dizolvat. Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale, sâmbătă, într-o şedinţă rapidă, toate deciziile luate de Parlament. Cu toate acestea, Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului condus de Maia Sandu, care a şi depus jurământul.

Vladimir Plahotniuc acuză o tentativă de lovitură de stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.