X

Criza politică din Slovacia se poate rezolva cu o ROCADĂ la vârful guvernului! Totul depinde de preşedintele Caputova

Şefa statului slovac Zuzana Caputova (foto) îl primeşte luni după-amiază pe ministrul finanţelor Eduard Heger, care este susţinut de toate partidele din coaliţia guvernamentală pentru a-l înlocui pe actualul premier Igor Matovic, informează TASR, potrivit agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedinţiei slovace Martin Strizinec, întâlnirea este prevăzută pentru ora locală 16:30 (14:30 GMT).

Citeşte şi: Olandezii s-au supărat pe presă şi i-au atacat pe jurnaliştii care relatau despre înghesuiala din biserici

Duminică, premierul Igor Matovic a propus o rocadă de funcţii cu Eduard Heger, ambii fiind membri ai partidului Mişcarea Oamenilor Obişnuiţi şi a Personalităţilor Independente (OLaNO).

Propunerea este susţinută de formaţiunile Pentru Popor (Za ludi) şi Suntem Familia (Sme Rodina), în timp ce partidul Libertate şi Solidaritate (SaS), iniţial reticent, şi-a dat între timp acceptul. În acelaşi timp, SaS a susţinut că este gata să revină în cadrul coaliţiei guvernamentale.

Citeşte şi: Cazurile de COVID au scăzut după ce Texasul a redeschis complet afacerile şi a renunţat la mască

În interiorul coaliţiei guvernamentale formate anul trecut la Bratislava au avut loc numeroase neînţelegeri, care au culminat cu decizia premierului Matovic de a cumpăra doze de vaccin rusesc Sputnik V, achiziţie dezaprobată de ceilalţi membri ai coaliţiei şi de preşedintele liberal al ţării, Zuzana Caputova.

Slovacia, ţară cu aproximativ 5,5 milioane de locuitori, a trecut relativ bine anul trecut peste criza generată de pandemie; în prezent, însă, sistemul său sanitar a ajuns la limită odată cu noul val epidemic provocat în special de varianta britanică a coronavirusului.

Tags: bratislavacoronavirusEduard HegerIgor MatovicLibertate şi Solidaritate (SaS)Martin StrizinecMişcarea Oamenilor Obişnuiţi şi a Personalităţilor Independente (OLaNO)Pentru Popor (Za ludi)SlovaciaSputnik VSuntem Familia (Sme Rodina)vaccinZuzana Caputova
Categorii: Externe