
Centrul de Resurse Juridice (CRJM) califică drept „practici periculoase” ultima modificare a legislației privind desemnarea membrilor în Comisia de evaluare a procurorilor.
Citește și: Majoritatea consumului de energie – asigurat astăzi din surse regenerabile
CRJM declară „regretabilă și nejustificată” modificarea legislației, care permite numirea membrilor internaționali prin votul majorității simple a 51 de deputați.
„În special, este gravă modalitatea și viteza fulminantă de introducere și de adoptare a acestui amendament, fiind încălcate principiile de transparență, dar și de consens politic, solicitate de Comisia de la Veneția și de alte instituții europene. Este o decizie absolut regretabilă, pentru că nu este justificată, nu a fost consultată și cred că va servi ca un semnal destul de prost pentru Comisa Europeană”, a declarat Ilie Chirtoacă la postul public de televiziune.
Specialiștii remarcă că activitatea Comisia de evaluare a procurorilor nu se află în blocaj total din cauza numărului redus de membri, aceasta fiind operațională și în capacitate de a examina în continuare dosarele persoanelor supuse evaluării externe. Respectiv, chiar dacă modificarea respectivă ar fi ultima soluție, adoptarea trebuie să aibă loc respectând democrația și statul de drept.
This post was last modified on 06/03/2026 08:09 08:09