Croaţia speră să scape anul acesta de vizele SUA

Publicat:

Croaţia speră ca până la sfârşitul anului să-i fie ridicate vizele pentru SUA şi se aşteaptă de asemenea să încheie cu Washingtonul un acord pentru evitarea dublei impuneri, a anunţat vineri la Munchen ministrul croat de externe, Gordan Grlic Radman, potrivit agenţiei croate Hina, transmite şi agerpres.

Croaţia, România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele statele membre ale UE care încă nu sunt cuprinse în programul Visa Waiver. La sfârşitul anului trecut Statele Unite au eliminat vizele de călătorie pentru cetăţenii polonezi.


Citeşte şi: Venezuela îşi trimite armata la graniţa cu Columbia

Ministrul Grlic Radman s-a întâlnit vineri la Munchen cu secretarul american de stat Mike Pompeo, oficialul croat afirmând după această discuţie că regimul vizelor şi încheierea unui acord pentru evitarea dublei impuneri ar trebui soluţionate până la sfârşitul anului în curs. ”Am îndeplinit toate condiţiile şi aceasta este doar o chestiune de timp. Este în interesul atât al oamenilor de afaceri croaţi cât şi al celor americani”, a afirmat în faţa presei şeful diplomaţiei croate.

Citeşte şi: Secretarul american al Justiţiei critică Twitter-urile lui Trump: ‘Îmi fac munca imposibilă!’

Întrebat dacă, la fel ca SUA, Croaţia îşi va retrage trupele din Afganistan, şeful diplomaţiei croate a răspuns că Zagrebul va acţiona în cooperare cu Washingtonul.

Fără să intre în detalii, el a mai declarat că în această discuţie avută cu Pompeo, înaintea conferinţei de securitate de la Munchen, a fost abordată şi chestiunea achiziţiei de Croaţia a unor avioane de luptă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski, la summitul CPE: Putin a eşuat în încercarea sa de a diviza Europa

Zelenski, la summitul CPE: Putin a eşuat în încercarea sa de a diviza Europa Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a pledat joi pentru ca europenii să...

Mai mulți lideri UE s-au angajat să ajute R. Moldova, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene

Mai mulți lideri UE s-au angajat să ajute R. Moldova, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene În cadrul Summitului Comunității Politice Europene, mai mulți prieteni...

Stoltenberg: Comandamentul NATO pentru sprijinirea Ucrainei va fi operaţional în septembrie

Stoltenberg: Comandamentul NATO pentru sprijinirea Ucrainei va fi operaţional în septembrie Un comandament NATO pentru coordonarea sprijinului pentru Ucraina va fi operaţional în Germania din...

Un american, condamnat la 13 ani de închisoare în Rusia cu privire la trafic de droguri

Un american, condamnat la 13 ani de închisoare în Rusia cu privire la trafic de droguri Un tribunal rus de la Moscova a condamnat joi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.