Croații îl așteaptă pe Mike Pompeo ‘ca pe pâinea caldă’. Sunt foarte aproape să scape de vizele SUA!

Publicat:

Secretarul de stat american Mike Pompeo va efectua săptămâna viitoare o vizită în Croaţia, unul dintre subiectele ce vor fi discutate urmând a fi ridicarea obligativităţii vizelor, a anunţat joi ministrul de externe croat Gordan Grlic Radman, potrivit Hina și potrivit agerpres.

Pe agenda întrevederilor se mai află Balcanii Occidentali, cu accent pe Bosnia, şi acordul privind evitarea dublei impuneri.


Citeşte şi: Ecuador a dat ordin pentru ARESTAREA fostului preşedinte

Croaţia, Bulgaria, România şi Ciprul sunt singurele ţări membre UE ai căror cetăţeni nu pot intra în Statele Unite fără viză. Ministrul de interne croat Davor Bozinovic a afirmat în luna iulie că ţara sa se află în etapa finală a intrării în programul american Visa Waiver.

În timpul vizitei la Zagreb, Mike Pompeo se va întâlni cu premierul Andrej Plenkovic şi cu şeful diplomaţiei croate Gordan Grlic Radman.

Citeşte şi: Ecuador a dat ordin pentru ARESTAREA fostului preşedinte

Pompeo a vizitat recent Polonia, Republica Cehă, Austria şi Slovenia, pe care le-a atenţionat în legătură cu creşterea influenţei Chinei şi a Rusiei, fiind de aşteptat să transmită un mesaj similar în Croaţia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.