X

Csaba Hende, vicepreşedinte al parlamentului Ungariei, cere Suediei să înceteze cu ‘minciunile’

Csaba Hende, vicepreşedinte al parlamentului Ungariei şi fost ministru al apărării, a declarat marţi că ţara sa susţine aderarea Suediei la NATO, însă liderii politici suedezi trebuie să înceteze cu “minciunile” despre ţara sa şi statul de drept, transmite AFP, potrivit agerpres

El a afirmat că parlamentul de la Budapesta va aproba “în următoarele săptămâni” aderarea Suediei şi a Finlandei la NATO.

Citește și : Biden: Trebuie să cunoaştem istoria americană, ‘binele, dar şi răul’

Ungaria şi Turcia sunt singurele ţări care nu au ratificat extinderea alianţei nord-atlantice prin primirea celor două state nordice.

“Am început dezbaterile săptămâna trecută şi în mod normal, când totul merge bine, o astfel de dezbatere se încheie în câteva săptămâni”, a declarat presei Hende, membru al partidului FIDESZ al premierului ungar Viktor Orban.

Pe site-ul de internet al parlamentului Ungariei, decizia privind ratificarea era programată iniţial între 6 şi 9 martie, însă acum cea mai apropiată dată anunţată este 20 martie.

Hende, alături de alţi deputaţi ungari, s-a întâlnit marţi cu preşedintele parlamentului suedez, Andreas Norlen, în cadrul unei “vizite de curtoazie” legate de extinderea NATO. Evenimentul a fost “cavaleresc, amical, orientat spre viitor” şi “a arătat perspectiva unui nou început”, a apreciat el.

“Am spus clar că guvernul ungar, preşedintele şi cei mai mulţi dintre deputaţi susţin aderarea Suediei la NATO”, a mai declarat liderul delegaţiei parlamentare ungare, apreciind totodată că relaţiile bilaterale între Stockholm şi Budapesta trebuie “ameliorate” şi că “este nevoie de asemenea de mai mult respect pentru Ungaria”.

Hende a cerut oficialilor suedezi “să evite prezentarea Ungariei în mod fals” şi “să se abţină să vorbească despre o lipsă a statului de drept, bazată pe fapte nefondate”.

Potrivit AFP, Suedia se teme că Ungaria foloseşte extinderea NATO ca monedă de schimb în confruntarea cu Uniunea Europeană. Bruxellesul a blocat în decembrie anul trecut fonduri europene în valoare de miliarde de euro destinate Ungariei, în aşteptarea unor reforme anticorupţie. Agenţia mai reaminteşte că, după ce Rusia a invadat Ucraina, guvernul ungar a făcut notă discordantă cu restul cancelariilor europene, adoptând o poziţie ambiguă şi abţinându-se de la critici la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin.

Citește și : Taiwanul avertizează cu privire la ‘intrarea bruscă’ a armatei chineze în apropierea insulei

Suedia şi Finlanda au solicitat oficial aderarea la NATO în mai anul trecut, la mai puţin de trei luni după ce forţele militare ruse au atacat Ucraina.

Tags: budapestaCsaba HendeNATOturciaUngaria
Categorii: Diaspora