CSJ anulează decizia Curţii de Apel: Partidul „Democrația Acasă” rămâne fără finanțare din partea statului

Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea Curții de Apel Centru prin care Partidului „Democrația Acasă” i-a fost restabilit dreptul la alocații din partea statului pentru performanțele obținute la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Astfel, formațiunea nu va primi bani în următoarele 12 luni.

De menționat că, pe 3 octombrie, CEC a sancționat „Democrația Acasă”, lipsind partidul de alocații de la bugetul de stat pentru performanțele obținute la alegerile parlamentare din 28 septembrie, pentru o perioadă de 12 luni. Drept motiv pentru adoptarea acestei hotărâri a servit faptul că formațiunea nu ar fi declarat cheltuieli pentru promovare pe rețele sociale, în mod special pe platforma TikTok.

Citeşte şi: Chișinăul își sărbătorește astăzi Hramul – Stiripesurse.md

Nefiind de acord cu hotărârea CEC, liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc (foto), a contestat-o la Curtea de Apel. Astfel, prin decizia din 9 octombrie, instanța a anulat decizia CEC.

Examinând materialele dosarului, CSJ a constatat că magistrații Curții de Apel au aplicat eronat prevederile legislației atunci când au dat câștig de cauză Partidului „Democrația Acasă”, și asta pentru că judecătorii au ținut cont de gravitatea încălcării admise de Vasile Costiuc, și nu de faptul că acele încălcări reprezintă o recidivă.

Examinând cauza în recurs, Curtea Supremă de Justiție constată că raționamentul instanței de fond este formal și incomplet, axându-se pe o apreciere de oportunitate și nu pe controlul de legalitate, care reprezintă obiectul contenciosului administrativ. Instanța de judecată nu poate substitui voința legiuitorului și nici aprecierea instituției competente în materie electorală, atât timp cât aceasta a acționat în limitele mandatului legal și în baza probelor existente”, susțin magistrații CSJ.

Tags: Curtea de ApelCurtea Supremă de Justiţie (CSJ)Democrația AcasăTikTokVasile Costiuc
Politică