CSJ urmează să decidă cine judecă dosarul lui Victor Perțu, exclus din cursa pentru Primăria Orhei

Contestația depusă de Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, după excluderea candidatului Victor Perțu din cursa pentru Primăria Orhei, a ajuns la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Se întâmplă după ce Curtea de Apel Centru a trimis dosarul la Judecătoria Orhei, iar aceasta a constatat un conflict „negativ” de competență între instanțe și a refuzat să examineze cauza. Liderul formațiunii, Vasile Costiuc, califică situația drept „presiuni fără precedent asupra justiției”, transmite NewsMaker.md.

Partidul „Democrația Acasă” și Victor Perțu au contestat, pe 5 mai, la Curtea de Apel Centru hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC), prin care a fost anulată înregistrarea candidatului la alegerile locale noi din 17 mai.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

În aceeași zi, completul format din judecătorii Victoria Sârbu, Andrei Cașcaval și Lucia Bagrin a decis să transmită dosarul către Judecătoria Orhei, sediul Central. Instanța a argumentat că, deși hotărârea a fost emisă de CEC, litigiul își are originea în actele Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Orhei nr. 25/1.

„Examinarea cauzei direct de către Curtea de Apel Centru, ca instanță de fond, ar limita posibilitatea exercitării unui control judiciar deplin asupra hotărârii pronunțate, afectând astfel echilibrul procesual și dreptul la un proces echitabil. Prin urmare, pentru a asigura respectarea principiului legalității competenței, a dreptului la un proces echitabil și a dublului grad de jurisdicție, Completul judiciar apreciază necesară transmiterea cauzei către instanța competentă”, se arată în decizia Curții de Apel din 5 mai.

O zi mai târziu însă, judecătoarea Alina Balan de la Judecătoria Orhei a constatat un „conflict negativ de competență” între Judecătoria Orhei și Curtea de Apel Centru și a suspendat din oficiu procesul.

Instanța a considerat că decizia CEC reprezintă o hotărâre „nouă”, emisă direct de organul electoral ierarhic superior, ceea ce ar însemna că dosarul trebuie examinat de Curtea de Apel Centru. În argumentare, magistrata a făcut trimitere inclusiv la o decizie similară a CSJ din 2024.

Prin urmare, dosarul a fost transmis Curții Supreme de Justiție, care urmează să decidă ce instanță este competentă să examineze contestația.

Într-o reacție publicată pe rețelele de socializare, Vasile Costiuc a calificat situația drept „presiuni fără precedent asupra justiției” și a acuzat autoritățile că ar încearca să tergiverseze examinarea cauzei până după scrutinul din 17 mai.

Politicianul susține că excluderea lui Victor Perțu din cursa electorală reprezintă „un abuz clar” al instituțiilor statului și al CEC.

„Nimeni nu vrea să legitimeze abuzul și crima făcută împotriva democrației de către CEC. (…) În câteva zile avem mai multe încheieri și hotărâri ale instituțiilor statului, care au făcut un abuz clar vădit împotriva Partidului Democrația Acasă. (…) Ei astăzi nu știu cine să judece, pentru că nimeni nu vrea să poarte răspundere penală sau să poarte răspundere pentru acest abuz”, a declarat Costiuc.

Amintim că, pe 2 mai, Comisia Electorală Centrală (CEC) a admis sesizarea depusă de Sergiu Stanciu, candidatul PAS la Primăria Orhei, și a anulat înregistrarea lui Victor Perțu, desemnat de Partidul „Democrația Acasă”, în calitate de concurent electoral.

CEC a motivat decizia prin faptul că Perțu ar fi avut „o implicare activă” în activitățile fostului Partid „Șor”, declarat neconstituțional. De asemenea, CEC a constatat că „activitatea actuală a Partidului „Democrația Acasă” de fapt reprezintă o continuare a activității formațiunii politice declarate neconstituționale, inclusiv a partidelor politice care sunt suspectate că ar fi succesoare ale formațiunii respective”. Mai mult, CEC a menționat că „traseismul politic al candidatului și suprapunerea resurselor umane între aceste formațiuni sugerează existența unor elemente de bloc electoral camuflat” între Partidul „Democrația Acasă” și Partidul „Șor”.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a calificat atunci decizia drept una „politică, nu juridică” și a acuzat PAS că ar sta în spatele acesteia. El a anunțat că formațiunea va contesta hotărârea în instanță.

Excluderea lui Victor Perțu din cursa electorală a provocat reacții și în rândul altor politicieni. În spațiul public au apărut apeluri la boicotarea alegerilor din Orhei și solicitări de sesizare a instituțiilor internaționale.

This post was last modified on 06/05/2026 18:13 18:13

Tags: Victor Perțu
Justiţie