CSM cere ajustarea salariilor judecătorilor

Publicat:

CSM cere ajustarea salariilor judecătorilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cere ajustarea salariilor judecătorilor. Într-un aviz la proiectul Legii bugetului pentru anul viitor, care a fost expediat Parlamentului, membrii CSM au propus ajustările de rigoare.

Judecătorii consideră că și salariile judecătorilor trebuie să fie „comparabile” celor pe care le ridică legislatorii și membrii Guvernului.


Citește și: Atac dur în adresa „unor” jurnaliști: „Sunteți niște kileri politici”

„Este important de specificat, că în Constituția Republicii Moldova se stabilește că în stat sunt trei puteri – legislativă, executivă și judecătorească, care au competențe specifice și conlucrează în scopul administrării și funcționării statului de drept. Fiecare putere din stat are competențele sale specifice domeniului, toate fiind cu aceeași importanță pentru realizarea sarcinilor statului. Reieșind din aceste deziderate, Consiliul Superior al Magistraturii consideră că și salarizarea funcționarilor, ce contribuie la realizarea scopului comun de funcționare eficientă a statului de drept, urmează a fi comparabil funcțiilor din cadrul instituțiilor acestor trei puteri, fără careva discriminări”, se menționează în avizul CSM.

Magistrații mai fac trimitere la prevederile Hotărârii Curții Constituționale, care stabilește ajustarea salariilor judecătorilor la rata medie a inflației anuale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Războiul secret dus de spionii lui Putin împotriva Europei: de la haos pe flancul estic al NATO la băieții răi din Balcani

Războiul secret dus de spionii lui Putin împotriva Europei: de la haos pe flancul estic al NATO la băieții răi din Balcani De la invazia...

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania Furtunile violente şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă asupra...

Cine ar putea dona Ucrainei opt sisteme Patriot. Cu ce arme de ultimă generație ar fi înlocuite

Cine ar putea dona Ucrainei opt sisteme Patriot. Cu ce arme de ultimă generație ar fi înlocuite Statele Unite, Israelul și Ucraina sunt în discuții...

Democrația moare în întuneric. Ce se întâmplă la ‘Washington Post’, unul dintre cele mai premiate ziare din lume

Democrația moare în întuneric. Ce se întâmplă la 'Washington Post', unul dintre cele mai premiate ziare din lume Watergate, scandalul Edward Snowden, investigațiile cu privire...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.