X

CSM solicită premierului Recean să se „abțină”

CSM solicită premierului Recean să se „abțină”

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) solicită „abținerea” de la expunerile în mod public a numelor judecătorilor în expunerea concluziilor pe marginea unor decizii judecătorești, în contextul în care, miercuri, 24 ianuarie, premierul Recean a făcut un nou comentariu ce a vizat deciziile pronunțate de alte două judecătoare.

Citește și: MEC constată demisia lui Pavaloi. Ceban: „Este un ordin ilegal…”

„Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se arată îngrijorat de declarațiile repetate ale Prim-ministrului Republicii Moldova expuse în cadrul ședinței Guvernului Republicii Moldova referitor la acțiunile unor judecători… Consiliul Superior al Magistraturii reiterează că, orice parte a unui proces de judecată este în drept să utilizeze căile de atac în cadrul cărora să-și expună motivele dezacordului cu soluția adoptată. Doar instanța de judecată ierarhic superioară este împuternicită să verifice legalitatea actelor judecătorești în conformitate cu legislația în vigoare”, se menționează în nota CSM.

Se mai precizează că, în cazul în care, cauza se află în proces de examinare, orice declarație sau expunere pe marginea acțiunilor judecătorului, ce examinează cauza, aduce „atingere independenței și imaginii sistemului judecătoresc”.

Precizăm că, în cadrul ședinței Guvernului de miercuri, 24 ianuarie, premierul Dorin Recean a vizat judecătoarele Angela Catană și Ludmila Beșliu pentru deciziile celor două magistrate pe marginea dosarelor legate de furtul miliardului.

Mai precizăm că, la sfârșitul anului trecut, Recean a criticat decizia magistraților de la Curtea de Apel Chișinău (CAC), care au anulat decizia Comisiei pentru Situații Excepționale de a exclude Partidul „Șansa” din cursa electorală pentru alegerile locale, care s-au desfășurat în noiembrie.

Premierul a specificat că va continua să facă acest lucru chiar dacă riscă să fie criticat pentru asta.

Tags: Consiliul Superior al MagistraturiiCSMDorin Recean
Social