X

Cu doar o zi înainte de sfârşitul referendumului, Putin mizează pe sentimentalismul rușilor: ‘Votați pentru stabilitatea, securitatea şi prosperitatea țării!’

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, i-a îndemnat marţi pe ruşi să garanteze “stabilitatea, securitatea şi prosperitatea” ţării, cu o zi înainte de sfârşitul referendumului constituţional ce ar urma să-i permită să-şi consolideze puterea, informează AFP, potrivit agerpres.

“Nu votăm doar amendamente în calitate de norme juridice, votăm pentru ţara în care vrem să trăim (…), pe care vrem să o transmitem copiilor şi nepoţilor noştri”, a declarat Vladimir Putin într-o scurtă alocuţiune televizată, însă fără a menţiona cu toate acestea măsura ce ar urma să-l autorizeze să rămână la Kremlin până în 2036.

Citește și: SUA opresc exportul de armament sensibil în Hong Kong

“Suveranitatea Rusiei depinde de simţul nostru de responsabilitate, de sinceritatea sentimentului nostru de patriotism şi de grija noastră pentru patrie”, a adăugat el.

“Votul popular” asupra reformei constituţionale era iniţial prevăzut pentru 22 aprilie, însă a fost amânat din cauza epidemiei de coronavirus. Pentru a evita o afluenţă prea mare în secţiile de vot fără a afecta participarea, scrutinul se întinde de pe 25 iunie până pe 1 iulie.

Potrivit lui Putin, amendamentele constituţionale care înscriu în legea fundamentală principii sociale, societale, culturale şi patriotice vor dota ţara cu “o educaţie şi un sistem de sănătate modern, cu o protecţie socială eficace pentru cetăţeni şi autorităţi eficiente ce vor fi responsabile în faţa societăţii”.

Măsura cea mai importantă este cea adăugată în martie spre surpriza generală şi care îl autorizează pe Vladimir Putin să poată rămâne la Kremlin două mandate în plus, până în 2036, când va avea 84 de ani. Marţi, Putin nu a spus niciun cuvânt despre aceasta.

Alte revizuiri întăresc prerogativele prezidenţiale, cum sunt numirile şi destituirile de judecători. La aceasta se adaugă o indexare a pensiilor, “credinţa în Dumnezeu” înscrisă în Constituţie, la fel şi căsătoria ca instituţie heterosexuală. Copiii sunt înscrişi ca “prioritatea cea mai importantă a politicilor publice”, iar statul trebuie să le insufle “patriotismul, civismul şi respectul strămoşilor”.

Aceste principii, menite să-i unească pe ruşi, se află în centrul sistemului de valori patriotice conservatoare ale preşedintelui rus şi al discursului său pro-natalitate în faţa declinului demografic.

Citește și: Procesul celor patru polițiști implicați în moartea lui George Floyd va începe în martie

Reforma a fost deja adoptată de parlament, însă Putin a considerat că ea trebuie legitimată printr-un vot popular, chiar dacă acesta nu are forţă legală.

Opoziţia rusă a denunţat o farsă electorală menită să deschidă calea unei preşedinţii pe viaţă pentru Vladimir Putin, care conduce Rusia deja de peste 20 de ani.

Preşedintele rus a reiterat marţi că aceste revizuiri vor intra în vigoare doar în cazul unui vot favorabil al ruşilor.

Tags: referendumrusiaVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei