Cu Trump plecat la Summit-ul NATO, democraţii continuă ancheta de destituire din Camera Reprezentanţilor

Publicat:

A doua fază a anchetei pentru destituire împotriva preşedintelui american Donald Trump începe miercuri în Comisia Juridică din Camera Reprezentanţilor, congresmenii urmând să consulte public specialişti în legătură cu cadrul constituţional pentru paşii de urmat, relatează DPA, potrivit agerpres.

Comisia de Informaţii din Camera Reprezentanţilor controlată de democraţi a încheiat marţi prima fază cu un raport de 300 de pagini. Raportul a fost adoptat strict prin voturile democraţilor, republicanii sprijinindu-l ferm pe Trump.


Citeşte şi: Macron îşi doreşte un dialog strategic ‘fără naivităţi’ cu Rusia

Liderul de la Casa Albă este acuzat de abuz de putere pentru că, împreună cu cercul său de apropiaţi, a desfăşurat o “campanie de presiuni” pentru a obliga Ucraina să îl ancheteze pe rivalul său politic democrat Joe Biden, înaintea alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

Trump ar fi condiţionat o întâlnire la Casa Albă cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi un ajutor de aproape 400 de milioane de dolari de un anunţ al Ucrainei privind deschiderea unei investigaţii de corupţie împotriva lui Biden.

“Dovezile privind proasta conducere a preşedintelui sunt copleşitoare, la fel şi dovezile privind obstrucţionarea Congresului”, acuză democraţii în raport, care se bazează în mare parte pe mărturii ale unor oficiali guvernamentali de top.

“Preşedintele a pus interesele politice personale deasupra intereselor naţionale ale SUA, a încercat să submineze integritatea procesului electoral prezidenţial din SUA şi a pus în pericol securitatea naţională”, se mai arată în raport.

Citeşte şi: Italia permite acostarea a două nave pline cu migranţi

Casa Albă a denunţat acest proces ca fiind un “simulacru”. Un raport realizat de republicani denunţă întreaga anchetă pentru destituire, acuzând faptul că investigaţiile împotriva preşedintelui sunt făcute de “birocraţi nealeşi”.

Echipa de avocaţi a lui Trump nu va participa la audiere, consilierii săi spunând că nu vor să legitimeze acest proces. El îi acuză pe democraţi că încearcă să îl destituie din prima zi a preşedinţiei sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lotul olimpic național a obținut două medalii de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Europeană de Fizică

Lotul olimpic național a obținut două medalii de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Europeană de Fizică Lotul olimpic al Republicii Moldova a...

Kamala Harris către donatorii democraţi: Vom câştiga alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie

Kamala Harris către donatorii democraţi: Vom câştiga alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie Vicepreşedinta SUA Kamala Harris le-a dat vineri asigurări marilor donatori democraţi că partidul...

Temperaturi mai scăzute și ploi, anunță meteorologii

Temperaturi mai scăzute și ploi, anunță meteorologii În acest sfârșit de săptămână avem parte de o vreme cu temperaturi ușor mai scăzute față de zilele...

Avertismentul salvatorilor privind respectarea regulilor de siguranță la scăldat în perioada estivală

Avertismentul salvatorilor privind respectarea regulilor de siguranță la scăldat în perioada estivală Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează populația despre necesitatea respectării regulilor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.