Cuba condamnă atitudinea SUA faţă de Coreea de Nord

Publicat:

Cuba a adus din nou, miercuri, un sprijin ferm aliatului său nord-coreean şi a condamnat “presiunile unilaterale americane” asupra Phenianului, cu ocazia unei vizite pe insula caraibiană a şefului diplomaţiei nord-coreene, relatează AFP.

Primindu-l la Havana pe omologul său Ri Yong Ho, ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a afirmat că “respinge consideraţiile şi invectivele guvernului Statelor Unite” împotriva Coreii de Nord care, în opinia lui, “servesc ca bază aplicării unor măsuri coercitive contrare dreptului internaţional”.


În acelaşi timp, Bruno Rodriguez “a considerat că o soluţie politică durabilă (în Peninsula Coreeană) va putea fi găsită numai prin dialog şi negociere”, a informat televiziunea de stat cubaneză.

La rândul său, Ri Yong Ho, sosit luni în Cuba, a deplâns “înrăutăţirea situaţiei din Peninsula Coreeană din cauza creşterii folosirii forţelor militare imperialiste” şi a subliniat “importanţa relaţiilor dintre cele două ţări care edifică socialismul”, a menţionat aceeaşi sursă.

Vizita ministrului nord-coreean în Cuba are loc în contextul în care tensiunea dintre SUA şi Coreea de Nord este foarte mare din cauza programelor nuclear şi balistic dezvoltate de Phenian şi a potenţialei ameninţări pe care o reprezintă rachetele nord-coreene ce ar putea atinge teritoriul american.

Luni, Statele Unite au sporit presiunea asupra Phenianului înscriind din nou Coreea de Nord pe lista neagră a “statelor care susţin terorismul”, o măsură simbolică în ajunul unor noi sancţiuni pentru a încerca să frâneze ambiţiile nucleare ale regimului comunist.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre Washington şi Havana, restabilite în 2015 după o jumătate de secol de întrerupere, acestea sunt de asemenea foarte delicate de la venirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie.

Regimul comunist din Cuba este unul dintre puţinii aliaţi ai Phenianului. În septembrie, Ri Yong Ho şi-a exprimat la ONU “sprijinul ferm şi solidar cu poporul cubanez”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate majore

Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate majore Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să...

Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni

Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni Un taipan de coastă numit Cyclone, din Australia, a eliberat recent de...

Un misterios complot ucrainean a pus Moscova pe jar: Apel rar din partea Rusiei către Pentagon

Un misterios complot ucrainean a pus Moscova pe jar: Apel rar din partea Rusiei către Pentagon La începutul acestei luni, şeful Pentagonului, Lloyd Austin. a...

Drone ucrainene au lovit un bombardier strategic rus pe un aerodrom din nordul Rusiei (presa ucraineană)

Drone ucrainene au lovit un bombardier strategic rus pe un aerodrom din nordul Rusiei (presa ucraineană) Drone de atac ucrainene au lovit un bombardier strategic...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.