X

Cuba : Miguel Diaz-Canel şi Raul Castro, susținuți de participanţi la defilarea de 1 Mai

Noul preşedinte cubanez Miguel Diaz-Canel şi predecesorul său Raul Castro au primit marţi o susţinere importantă din partea participanţilor la defilarea de 1 Mai, la care au participat câteva sute de mii de persoane, la Havana, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Acest 1 Mai este o demonstraţie de susţinere faţă de Revoluţia noastră, primul secretar al Partidului (Comunist din Cuba, PCC), tovarăşul Raul (Castro), continutatea Revoluţiei şi stat şi Guvern prezidate de tovarăşul Diaz-Canel”, a declarat de la tribună Ulises Guilarte, secretarul general al Centralei Muncitorilor din Cuba (CTC), singurul sindicat de pe insulă.

Citește și : Turcia : Măsuri sporite de securitate la Istanbul cu prilejul zilei de 1 mai; 52 de susţinători ai opoziţiei arestați

Aceasta a fost prima apaiţie împreună a lui Raul Castro şi Miguel Diaz-Canel de la desemnarea acestui politician în vârstă de 58 de ani la conducerea ţării, pe 19 aprilie.

Acest transfer a simbolizat sfârşitul celor şase decenii de putere a fraţilor Castro, chiar dacă fostul preşedinte, în vârstă de 86 de ani, îşi păstrează funcţia de secretar general al PCC până în 2021.

Organizată în toate oraşele insulei caraibe, defilarea de 1 Mai mobilizează în mod tradiţional nu dor muncitori, ci şi casnice, studenţi şi alţi activişti din cadrul PCC. Potrivit CTC, aproximativ şase milioane de persoane, dintr-o populaţie de 11,2 milioane, ar manifesta marţi.

”Este un eveniment major pe care suntem pe cale să-l sărbătorim, odată ce avem un preşedinte care este loial tuturor celor care au luptat pentru Revoluţie”, şi-a exprimat entuziasmul Onelia Contreras, o angajată la un spital, în vârstă de 59 de ani, participantă la marş.

Într-un discurs foarte politic, în deschiderea defilării în capitală, la care au participat aproximativ 900.000 de persoane potrivit presei de stat, Guilarte a evocat de asemenea o reintensificare a tensiunilor cu Statele Unite după instalarea la putere a republicanului Donald Trump.

”Denunţăm acţiunile agresive şi ingerinţa Guvernului american”, a declarat Guilarte, unicul orator al zilei, reclamând din nou o ridicare a embargoului impus insulei din 1962.

La sosirea în Piaţa Revoluţiei, în centrul Havanei, Raul Castro, purtând uniforma de general, a fost primit cu sloganul ”Raul, seguro, a los yanquis dale duro” (“Raul, desigur, loveşte yankeii dur”).

Citește și : Nigeria : Zeci de persoane au fost ucise în două atentate sinucigaşe comise în oraşul Mubi

Peste tot în ţară, participanţi la marşul de 1 Mai au agitat numeroase steaguri şi fanioane cubaneze roşii-alb-albastre şi portrete ale lui Fidel şi Raul Castro, ale lui “Che” Guevara sau Hugo Chavez. Numeroase pancarte exprimau solidaritatea cu aliaţii Cubei.

Între cele mai vizibile s-au aflat cele care îl evocă pe preşedintele socialist al Venezuelei Nicolas Maduro, principalul susţinător economic al insulei, pe Daniel Ortega din Nigaragua – care se confruntă în prezent cu un val de contestare sau pe fostul preşedinte brazilian Lula da Silva – la închisoare, condamnat pentru corupţie.

Tags: 1 MaiCubahavanaMiguel Diaz-Canelraul castro
Categorii: Știrile zilei