Cum a murit minorul împușcat din greșeală de un militar

Poliția a fost informată, la această oră, de către medicul legist care examinează corpul neînsuflețit al minorului, că preliminar acesta a fost pătruns de glonțul care a rănit militarul în termen.

Citește și: Focuri de armă la Penitenciarul din Brănești. Un fost deținut a încercat să „ia cu asalt” instituția

Potrivit oamenilor legii, la moment, expertiza medico-legală continuă, pentru a stabili cu exactitate cauza decesului, iar militarul care a efectuat împușcătura a fost reținut de polițiști.

Precizăm că duminică, 10 mai, în jurul orei 13:30,  Poliția din Cahul a fost sesizată despre producerea unui incident pe teritoriul unei unități militare din municipiu. Un militar prin contract, de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător o armă de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu un minor aflat în vizită la un alt militar în termen.

În urma unei împușcături, preliminar accidentale, militarul în termen, cu vârsta de 18 ani,  a fost rănit și transportat la spital, fiind în afara oricărui pericol. Totodată, minorul de 16 ani prezent la fața locului a intrat în stare de șoc și și-a pierdut cunoștința imediat după incident. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medici, acesta a decedat la scurt timp după internare, cauza preliminară fiind un stop cardiac.

Arma a fost ridicată pentru expertiză, iar polițiștii și  procurorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.

This post was last modified on 11/05/2026 11:02 11:02

Tags: militar împușcatminor împușcatPoliția Republicii Moldova
Știrile zilei