
Jucătorul echipei Esteghlal Teheran şi internaţionalul iranian Ramin Rezaeian a fost amendat cu peste 11. 000 de euro pentru că a îmbrăţişat o fană, înaintea unui meci în Iran, săptămâna trecută.
„Ramin Rezaeian (34 de ani), jucător al clubului Esteghlal din Teheran, a fost obligat să plătească 510 milioane de riali (11 644 de euro) pentru comportament nesportiv”, a anunţat federaţia, potrivit stiripesurse.
Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze
Internaţionalul iranian (65 de selecţii), care a participat la ultimele două Cupe Mondiale, nu este primul jucător sancţionat în ţara sa pentru acest motiv.
Conform legii islamice, în vigoare în Iran de la revoluţia din 1979, un bărbat nu poate avea contacte fizice cu o femeie în afara cercului familial.
În plus, prezenţa femeilor pe stadioanele din Iran a fost interzisă timp de decenii. Lucrurile s-au schimbat abia în 2019, la un meci internaţional între Iran şi Cambodgia. De atunci, un număr limitat de locuri au fost puse la dispoziţia femeilor la meciurile din Iran.
Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu
În aprilie, portarul echipei Esteghlal, Hossein Hosseini, a fost suspendat după ce a îmbrăţişat o fană în timpul unui meci de campionat.
La momentul respectiv, presa a relatat că federaţia l-a amendat cu 4 400 de euro pentru „comportament inadecvat faţă de agenţii de securitate în timpul meciului”, potrivit News.ro.
This post was last modified on 02/01/2025 12:15 12:15