Cum ar fi bine să reacţionăm la greşelile copiilor noştri

Publicat:

Cum ar fi bine să reacţionăm la greşelile copiilor noştri

Comunicarea este soluția pentru multe probleme care se iscă în viață, mai ales când este vorba de copii.

Citeşte şi: Cercul lui Putin amenință Occidentul: ‘Al Treilea Război Mondial este mai aproape decât credeți’ – Stiripesurse.md


Ca părinți, suntem puși în situația de a-i apăra chiar și atunci când greșesc. Cum o facem ca să nu ajungă să fie discriminați și cum să reacționam în cazul în care cineva îi ceartă ne explică Zinaida Soroceanu, expert în educație și comunicare relațională, transmite Știri.md.

„Sunt niște reguli de bază. Depinde mult și de încălcarea pe care a făcut-o, dar trebuie să înțelegem ce a generat acest comportament și ce l-a motivat pe copil să facă așa”, a explicat Zinaida Soroceanu în cadrul emisiunii „Bună Dimineața”.

Expertul a mai spus că intermediar în unele cazuri ar trebui să fie profesorul sau dirigintele, pentru a calma spiritele și în cazul unor părinți indignați.

Ai căutat după copii – Stiripesurse.md

„Dacă situația nu este tratată, copilul devine mai răutăcios, se închide și își apără singur interesele destul de toxic”, explică expertul.

În aceste cazuri expertul recomandă părinților să vină la școală sau să-i dea un telefon profesorului pentru a afla care este situația. Totodată, părintele ar trebui să-i ofere încredere copilului ca acesta să se simtă în siguranță.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Va intra România deplin în Schengen la finalul acestui an? Răspunsul premierului Ciolacu

Va intra România deplin în Schengen la finalul acestui an? Răspunsul premierului Ciolacu Premierul Marcel Ciolacu a declarat că este convins că România va intra...

Fălești: Un bărbat de 41 de ani a decedat după ce s-a electrocutat

Fălești: Un bărbat de 41 de ani a decedat după ce s-a electrocutat Un bărbat din localitatea Ilenuța, raionul Fălești, a decedat după ce s-a...

Apartamentele din Chișinău devin tot mai scumpe. Ce spun specialiștii?

Apartamentele din Chișinău devin tot mai scumpe. Ce spun specialiștii? Apartamentele de toate tipurile din Chișinău s-au scumpit, în ultimele luni, în medie cu 300...

Campania Kamalei Harris spune că a strâns 200 de milioane de dolari în numai o săptămână

Campania Kamalei Harris spune că a strâns 200 de milioane de dolari în numai o săptămână Campania electorală a vicepreşedintei americane Kamala Harris a anunţat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.