Cum comentează eroul de la Azovstal blocarea ajutorului pentru Ucraina

Publicat:

Cum comentează eroul de la Azovstal blocarea ajutorului pentru Ucraina

Comandantul Brigăzii Azov, Denis Prokopenko, decorat cu titlul de „Erou al Ucrainei” pentru apărarea combinatului siderurgic Azovstal din Mariupol în primăvara anului 2022, a evocat un comentariu al generalului și filosofului chinez Sun Tzu într-o analiză a evoluției războiului din țara sa pe fondul reducerii ajutorului militar occidental.

Locotenent-colonelul Denis Prokopenko, în vârstă de 33 de ani, afirmă că înțelege preocupările SUA legate de cel mai puternic adversar geopolitic al său, China, dar semnalează că războiul din Ucraina este o realitate și țara sa acționează ca un scut împotriva unei Rusii expansioniste, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

„Viitorul Occidentului nu se decide într-o viitoare confruntare teoretică cu China, ci pe lunga linie de front a războiului în curs din Ucraina”, atrage atenția el.

În opinia lui Prokopenko, o eventuală înfrângere a Ucrainei în lipsa ajutorului financiar și militar occidental ar putea încuraja China să invadeze la un moment dat Taiwanul.

Ținând cont de aceste observații, comandantul Batalionului Azov evocă o lecție expusă de generalul chinez Sunt Tzu în opera sa „Arta războiului”, și anume că cea mai bună strategie militară poate fi uneori să nu te confrunți pe câmpul de luptă cu inamicul, ci să-i distrugi planurile și alianțele.

Ucraina, un câmp de luptă pentru lumea de mâine

„Săptămâna trecută, au avut loc două evenimente semnificative în lume. În primul rând, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a adresat unuia dintre institutele de cercetare strategică din SUA, The Heritage Foundation, cu un discurs în care războiul din Ucraina a fost în centrul atenției. La scurt timp după (discursul lui Stoltenberg, n. red.), Senatul SUA nu a adoptat un proiect de lege care include un ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina”, își începe analiza Denis Prokopenko.

Eroul ucrainean observă un contrast între poziția șefului NATO, împărtășită totodată de președintele american Joe Biden și alegerea unor senatori republicani din Congresul SUA de a bloca ajutorul pentru Ucraina. Acest contrast lasă loc de „incertitudine”, afirmă el.

„SUA consideră China, nu Federația Rusă, drept principala amenințare la adresa sa. Pe de o parte, pe termen lung, logica Washingtonului este clară: nivelul ridicat de dezvoltare tehnologică a Chinei, resursele de mobilizare extrem de puternice, soft power-ul eficient în politica externă și sistemul rigid de birocrație politică, întărite de o puternică propagandă de stat, sunt mult mai îngrijorătoare pentru americani decât sistemul putred de corupt al Rusiei lui Putin”, continuă Prokopenko.

„Cu toate acestea, așa cum a spus clar Stoltenberg în discursul său, războiul din Ucraina face parte dintr-un front de confruntare globală împotriva axei dictaturilor din Est. Aici și acum acestea testează puterea lumii occidentale. De fiecare dată când SUA și NATO vor reduce (sprijinul pentru Ucraina, n. red.) sau chiar vor înceta să mai susțină Ucraina, vor arăta slăbiciune și nehotărâre, ceea ce ar putea permite Chinei să lanseze un atac asupra Taiwanului și va oferi armatei ruse o oportunitate de a se deplasa mai departe spre Vest”, avertizează comandantul Batalionului Azov. „Kremlinul nu s-a ales cu dinții sparți după anexarea Crimeei (în martie 2014, n. red.), așa că a decis să invadeze în februarie 2022. Dacă Vestul nu trage nicio concluzie și nu mai ajută forțele de apărare ale Ucrainei, tancurile rusești ar putea apărea în alte locuri «neașteptate»”, insistă el.

Ucraina riscă să cadă în lipsa ajutorului

„Senatorii americani care nu au susținut acordul bipartizan de securitate națională sunt probabil ghidați de ideea că interesele naționale ale SUA ar trebui să prevaleze asupra oricărui alt lucru. Cu toate acestea, China și aliații săi au luat deja act de rezultatele votului. Sun Tzu a scris că cea mai bună strategie militară nu este să ataci armata inamicului, ci să-i distrugi planurile și să-i rupi alianțele. Poate că senatorii ar fi trebuit să ia în considerare securitatea națională a SUA din această perspectivă”, este de părere locotenent-colonelul ucrainean.

Vezi şi: Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina (VIDEO) 

„Observația secretarului general al NATO a fost, de asemenea, absolut corectă în ceea ce privește sprijinul enorm (nu mai puțin și uneori chiar mai mult decât cel al SUA) acordat Ucrainei de către aliații săi europeni. Europenii cunosc foarte bine lecțiile secolului XX, așa că înțeleg importanța strategică a ceea ce face astăzi un soldat ucrainean pentru întreaga Europă. Am mai spus acest lucru și nu obosesc să îl repet: Ucraina este scutul Europei, iar soldații ucraineni sunt principalul motiv pentru care zeci de milioane de oameni pot dormi liniștiți în țările lor pașnice în spatele nostru”, adaugă Prokopenko.

Prin urmare, conchide el, rezistența Ucrainei este benefică pentru SUA și NATO. „Dacă Ucraina cade, prețul securității pentru Occident va fi mult mai mare decât toate costurile de susținere” în fața invaziei ruse, scrie comandantul Denis Prokopenko pe contul său de X.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Condamnat penal pentru că a luat la pumni un angajat al Inspecției pentru Protecția Mediului

Condamnat penal pentru că a luat la pumni un angajat al Inspecției pentru Protecția Mediului Procuratura raionului Fălești anunță despre pronunțarea la 01 octombrie 2024...

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE

Electorala 2024 | A început expedierea buletinelor pentru cetățenii care vor vota prin corespondență, anunță MAE Ministerul Afacerilor Externe a început să expedieze plicurile cu...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.