Confruntată cu agresiunea nerușinată a puterii americane, UE trebuie să construiască, împreună cu puterile mijlocii și în primul rând cu continentul african, o nouă axă de nealiniere, afirmă fondatorul Cercului pentru o Europă Geopolitică.
Forumul de la Davos din 2026 va rămâne simbolul sfârșitului unei ere care a contribuit la construirea lui homo oeconomicus globalizat „Davos Man”, acum anacronic, scrie Léonard Lifar într-u articol de opinie publicat de „L’Express” (Franța). Timp de treizeci de ani, europenii au crezut că lumea poate fi guvernată de reguli neutre și experți transnaționali în cadrul unei tehnocrații globale. Dar ceea ce trăim nu este pur și simplu o dispariție a expertizei; este o „mutație genetică”, potrivit istoricului Lorenzo Castellani: sfârșitul tehnocrației universale în favoarea ascensiunii unei tehnocrații imperiale. Acest vis al unei gestionări tehnice a afacerilor mondiale se prăbușește în fața revenirii brutale a politicii, unde instrumentul tehnocratic nu mai servește la armonizarea comerțului, ci la servirea puterii unui imperiu dominant, potrivit stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Trecem de la o lume în care regulile trebuiau să preceadă puterea la una în care puterea dictează în mod deschis regulile, transformând expertiza tehnică într-un simplu instrument în serviciul afirmării hegemonice a statelor. Această schimbare face ca abordarea care consideră conectivitatea și fluxurile drept garanții ale stabilității să fie depășită. Astăzi, infrastructurile care ne conectează (rețelele digitale, cablurile submarine sau sistemele de plată) au devenit instrumente ale unei ostilități constante. Aceasta este ceea ce Mark Galeotti numește „armalizarea tuturor lucrurilor”: într-o lume interconectată, fiecare legătură este o vulnerabilitate potențială. Însăși infrastructurile noastre sunt acum întoarse împotriva noastră.
Confruntată cu tehno-imperialismul american, neliniștea este acum palpabilă la cele mai înalte niveluri ale Uniunii Europene. Sub presiunea unei noi doctrine a suveranității limitate impuse de Washington, NATO riscă să se transforme într-o replică modernă a Pactului de la Varșovia, cu Europa ca principal subordonat. Plecarea bruscă a Christinei Lagarde de la o cină oficială la Davos, situație declanșată de remarcile agresive ale unui oficial american, și respingerea de către premierul belgian Bart de Wever a soartei de „sclav umilit”, ilustrează ruptura continuă. Potrivit celui mai recent barometru Cluster 17/Le Grand Continent, o majoritate absolută (51%) îl consideră pe Donald Trump un „dușman” al Europei.
Prin urmare, reducerea riscurilor nu trebuie să mai fie o simplă reacție defensivă față de China, ci un act deliberat de independență aplicat cu aceeași rigurozitate ambilor giganți. Washingtonul și Beijingul urmăresc, deși în forme diferite, aceeași logică: transformarea interdependenței într-o pârghie de coerciție. Dezangajarea de aliatul american în domeniul energiei, finanțelor și guvernanței datelor a devenit la fel de vitală ca ruperea monopolului chinez asupra metalelor critice și a tehnologiilor de tranziție.
Deși tentația unui cadru diplomatic amoral ar putea atrage unele puteri de mijloc, retragerea exclusivă în interesul național este o capcană. Fără un cadru de reguli minimale, autonomia de acțiune este doar o iluzie care dispare în fața forței brute și a puterii coercitive a marilor puteri. Rolul Europei trebuie să fie acela de a construi o nouă axă de nealiniere, a cărei forță constă în aderarea la o ordine liberală reînnoită, credibilă deoarece este apărată de un pol de puteri autonome, de la Brazilia la Indonezia, care au un interes direct în respectarea suveranității fiecărei națiuni, fără ipocrizia epocii anterioare.
Această reinventare a multilateralismului își găsește extensia naturală într-un parteneriat pragmatic cu Africa. Majoritatea guvernelor africane și europene sunt dedicate multilateralismului, convinse că acest sistem rămâne cea mai bună apărare împotriva acțiunilor arbitrare ale marilor puteri. Astăzi, Europa suferă de impunerea unor standarde ESG ridicate [criterii de mediu, sociale și de guvernanță] și de o birocrație care încetinește implementarea proiectelor majore de infrastructură, împiedicând-o să se angajeze într-un parteneriat co-creativ autentic. Prin alinierea strategiilor noastre respective, trebuie să transformăm resursele critice direct pe teritoriul african, promovând o modernizare tehnologică comună.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Această ambiție se bazează pe un capital uman de neegalat, deoarece până în 2030, peste 40% din tinerii lumii vor fi africani, constituind viitorul motor al inovației și al piețelor globale de consum. Prin facilitarea mobilizării capitalului intern și reducerea riscurilor investițiilor strategice, Uniunea Europeană poate construi o axă de stabilitate capabilă să reziste fragmentării globale. Acceptând această partajare a puterii și valorii, Europa nu s-ar mai mulțumi cu simpla reglementare: ar deveni arhitectul unei ordini multipolare în care statul de drept protejează în sfârșit națiunile de poftele imperiilor. Alegerea este acum clară: să persistăm într-o docilitate normativă care ne condamnă la uitare sau să suportăm costul puterii pentru a deveni din nou arhitectul unei lumi libere.
