Cum se va încheia războiul din Ucraina?

Publicat:

Rusia și-a dorit o victorie fulgerătoare atunci când și-a lansat invazia în Ucraina, dar douăsprezece luni mai târziu războiul este în impas, niciuna dintre părți nu a făcut progrese militare și nici nu este dispusă la o soluție de “statu-quo”. Analiştii se tem că războiul declanşat de invazia rusă din 24 februarie 2022 nu se va încheia prea curând şi că intensitatea acestuia va creşte în al doilea an. “Cu siguranță, nu dă semne că se apropie de sfârșit”, spune Jon Alterman de la Centrul de Studii Strategice și Internaționale din SUA (CSIS), scrie LA RAZON, potrivit RADOR.

“Fiecare parte simte că timpul este de partea ei și că a ajunge la un acord acum este o greșeală”, adaugă el. După unele succese recente în regiunea Donbas din estul Ucrainei, partea rusă poate pregăti o ofensivă de primăvară, cred experții.


Citeşte şi: Un jurnalist a fost împuşcat mortal şi un altul rănit în Florida în timp ce relatau despre o crimă – VIDEO – Black News

Între timp, Ucraina pare hotărâtă să recâștige teritoriul pierdut, ajutată de guvernele Statelor Unite și ale Europei, al căror sprijin pentru Kiev pare să fie în creștere.

Chiar și-a clarificat intenția de a recupera Peninsula Crimeea, din Marea Neagră, pe care Rusia a anexat-o în 2014, ambiție care a stârnit suspiciuni în Occident.

La începutul acestei luni, președintele francez Emmanuel Macron i-a spus omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, că este “hotărât să ajute Ucraina să obțină victoria”. Dar asta nu înseamnă că războiul se încheie cu o înfrângere clară a Rusiei, potrivit Lianei Fix, de la think-tank-ul american Council on Foreign Relations.

“Scenariul cel mai probabil este acela potrivit căruia progresele ucrainene vor duce la o victorie “destul de bună”, urmată de “lupte continue în unele teritorii”, în timp ce Rusia încearcă să păstreze Crimeea, a adăugat aceasta.

Armata rusă ar putea mobiliza un număr mare de noi soldați, dar aceștia ar trebui antrenați, hrăniți și echipați, sarcini pe care le-a făcut “foarte prost până acum”, spune dna Fix.

Tipul de arme pe care Ucraina le primește de la aliații săi occidentali va fi decisiv, potrivit lui Dimitri Minic de la Institutul Francez pentru Relații Internaționale (Ifri).

Artileria cu rază lungă i-ar putea permite “să rupă ciclul atac-contra-apărare, să slăbească capacitatea Rusiei de a-și reveni și de a câștiga o victorie decisivă”, estimează el.

Pentru expert, o victorie “strategică” a Kievului ar putea consta în “împărțirea în două a desfășurării armatei ruse în Ucraina prin Zaporijjia” (sud-est). Dar chiar și atunci când Ucraina a provocat o înfrângere grea armatei ruse prin recucerirea Hersonului (sud), Moscova nu a cedat, avertizează el.

“Rușii vor face orice, inclusiv mobilizarea fără limită și sărăcirea întregii țări, dacă va fi necesar, pentru a menține teritoriile ocupate și a-și continua cuceririle”, a spus Minic.

Deși spune că “este prea devreme”, Alterman are în vedere diverse scenarii: de la Moscova “consolidarea unor câștiguri” la “o tranziție de conducere în Rusia care să pună capăt războiului” la “un fel de armistițiu”.

Dar niciuna dintre părți nu pare să vrea cu adevărat să negocieze deocamdată.

Zelenski a prezentat un plan de pace în 10 puncte care include recunoașterea de către Rusia a integrității teritoriale a Ucrainei și retragerea trupelor sale.

Pentru expertul Ifri, Rusia ar putea să accepte “temporar” independența Ucrainei și chiar o putere pro-Uniunea Europeană și pro-NATO la Kiev, dar “în schimbul recunoașterii cuceririlor ruse în Ucraina”. Iar aceasta este o linie roșie pe care Kievul nu o va trece niciodată, potrivit experților.

O altă incertitudine se referă la armele nucleare și la rolul lor posibil în următoarea fază a războiului. Rusia a făcut o amenințare ușor voalată cu privire la utilizarea armelor atomice la începutul conflictului.

Deși a fost un “bluff”, potrivit dnei Fix, acest scenariu ar putea deveni o “posibilitate foarte serioasă”, dacă Ucraina va reuși să recupereze Crimeea, subliniază Minic.

Dacă se ajunge în acel punct, disidența internă în Rusia ar putea izbucni din cauza temerilor de război nuclear și pentru că utilizarea armelor nucleare ar putea fi percepută ca dezvăluind slăbiciunea președintelui rus Vladimir Putin, potrivit expertului.

În plus, se crede că Putin se confruntă cu presiuni în interiorul Rusiei, dar din partea unei facțiuni mai dure conduse de Evgheni Prigojin, fondatorul miliției Wagner.

Alegerile viitoare ar putea avea o influență imensă asupra viitorului războiului, inclusiv alegerile legislative din Ucraina din octombrie și alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2024.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în estul Tadjikistanului – VIDEO – Black News

Pentru acest an, sprijinul SUA este asigurat, dar aprobarea de către Congres a unui nou program de ajutor pentru Ucraina nu este sigură, potrivit Fix.

Unele guverne aliate din Europa s-ar putea confrunta cu oboseala alegătorilor și cu opoziția politică împotriva războiului, dacă acesta va dura.

“Va fi mai greu de explicat de ce continuă acest război”, potrivit expertului de la Consiliul pentru Relații Externe, pentru care Ucraina este nevoită să înregistreze “progrese importante”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: ‘Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani’

Referendum în Ucraina pentru pace? Kliciko avertizează: 'Ar fi un coșmar, dacă ar trebui să ne luptăm încă doi ani' Probabil că Ucraina va fi...

Zelenski cere arme cu rază lungă de acţiune după un atac masiv cu drone şi rachete al Rusiei

Zelenski cere arme cu rază lungă de acţiune după un atac masiv cu drone şi rachete al Rusiei Ucraina are nevoie de arme cu rază...

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: ‘Nu totul depinde de noi’

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: 'Nu totul depinde de noi' La doi ani și jumătate de la declanșarea războiului, cuvântul „negociere”...

VIDEO – Cum încearcă propaganda rusă să convingă că atacul de la spitalul de copii ‘Okhmatdyt’ din Kiev este FALS

VIDEO - Cum încearcă propaganda rusă să convingă că atacul de la spitalul de copii 'Okhmatdyt' din Kiev este FALS Pe canalele rusești de Telegram...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.