Când a fost deschis circulației în 2019, Podul Kerci care leagă Rusia de Crimeea – peninsula ucraineană invadată și anexată ilegal de Moscova cu patru ani mai devreme – a fost aclamat de presa lingușitoare a lui Vladimir Putin drept „proiectul de construcție al secolului”. Cu un cost de vreo 8 miliarde de dolari, podul de aproape 20 de kilometri întrupează în beton și oțel un veac de vise geopolitice rusești, dar și proiectul neo-imperial al lui Putin. Dictatorul rus, care a insistat pentru realizarea construcției în ciuda unor provocări inginerești enorme, a traversat podul la volanul unui camion pentru a proclama apoi un „rezultat remarcabil”, scrie THE WASHINGTON POST, potrivit stiripesurse.ro.
Dar ce este mai remarcabil e faptul că acest pod simbolic încă mai stă în picioare, dat fiind că aliații Ucrainei dețin armamentul necesar pentru a-l muta în bucăți pe fundul Strâmtorii Kerci, cu vreo 30 de metri mai jos. Faptul că ei nu i-au oferit Ucrainei acele arme denotă o dezbinare fundamentală în contextul acestei sângeroase competiții a voințelor dintre Putin și Occident.
Ignorați retorica voioasă de la Washington și din capitalele Europei despre înfrângerea strategică suferită de Moscova din cauza invaziei sale catastrofale. Realitatea e aceea că Putin simte că poate smulge victoria, în termenii definiți de el.
El a restructurat economia rusă pentru a putea susține războiul pe perioadă indefinită, încrezător că răbdarea Vestului e pe cale să se epuizeze. Anul acesta o treime din bugetul Rusiei merge la armată, aproape de trei ori mai mult decât proporția rezervată de SUA. Cheltuielile militare ale Kremlinului sunt pe punctul de a atinge 6% din PIB anul acesta, mai mult decât dublul proporției rezervate de majoritatea statelor NATO.
Din contră, SUA și aliații lor europeni par epuizați de propriul efort de a apăra Ucraina, cu noi ajutoare de zeci de miliarde de dolari blocate deocamdată de republicani în Congres și de conducătorul autoritar Viktor Orban în UE. Orice greșeli militare va fi comis Ucraina, este indiscutabil faptul că Occidentul ar fi putut și ar fi trebuit să facă mai mult, mai repede, pentru a pregăti Kievul pentru contraofensiva lui începută în iunie și derulată mai multe luni. Dar nu, Vestul a ezitat, iar sforțarea Ucrainei s-a irosit la cumpăna dintre toamnă și iarnă.
Citeşte şi: Preţul petrolului sare în aer – Stiripesurse.md
Ceea ce a schimbat situația pe câmpul de luptă, forțând Kievul în defensivă și umplând cerul de proiectile rusești în căutarea orașelor și infrastructurii ucrainene. Într-un interval de cinci zile încheiat pe 2 ianuarie, Rusia a lansat peste 500 de rachete și drone asupra Ucrainei. Acel baraj a ucis cel puțin 90 de civili și a rănit peste 400, conform ONU.
Guvernul german a denunțat drept crime de război respectivele atacuri. Însă tocmai Berlinul oferă un exemplu excelent de ezitare occidentală, refuzând să-i dea Ucrainei exact arma capabilă să distrugă Podul Kerci: rachetele germane Taurus.
Alte rachete livrate Ucrainei de SUA, Franța și Regatul Unit sunt capabile să găurească podul. Dar Taurus – lansate din aer, cu traiectorie joasă, de o acuratețe extremă și capabile să penetreze ținta înainte de a detona – sunt capabile să taie efectiv podul în două.
Ceea ce ar face podul inutilizabil, atât rutier cât și feroviar, în calitate de arteră de aprovizionare a forțelor ruse din Crimeea, pe care Moscova o folosește ca pe o platformă de atac contra Ucrainei. Și chiar dacă nu există vreo armă sau vreun atac care doar prin forțe proprii să schimbe sorții războiului, distrugerea podului ar transmite un mesaj simbolic răsunător, deopotrivă Kremlinului și rușilor care i-au aclamat construcția, anume că prețul agresiunii lui Putin va continua să urce, să urce dureros de mult.
Reticența cancelarului german Olaf Scholz de a-i trimite rachete Taurus Ucrainei e ca un microcosmos reprezentativ al ambivalenței și delăsării occidentale.
Pe de o parte, Scholz, șocat de invazia Rusiei de acum aproape doi ani, a convins Germania să accepte o transformare strategică după decenii de naivitate optimistă în care fusese convinsă că Europa nu se confruntă cu nici un fel de amenințare strategică. După SUA, Germania e cea i-a transferat Ucrainei cele mai multe fonduri și materiale pentru a supraviețui asaltului rus.
Pe de altă parte, Scholz s-a încăpățânat în refuzul său tranșant de a oferi rachete Taurus, chiar și atunci când președintele Biden, după propriile-i luni de ezitări, i-a trimis Kievului rachete americane de croazieră ATACMS. Germania vine cu explicații mereu schimbătoare, unele fals juridice, altele tehnice, privind poziția cancelarului. Însă motivul real pare a fi unul simplu: frica.
Presa scrie că lui Scholz i-ar fi teamă că Ucraina va folosi rachetele Taurus, care au o rază de vreo 480 de kilometri, pentru a ataca teritoriul Rusiei; că e îngrijorat că Putin va considera o provocare livrarea acestor rachete Kievului; că Scholz e speriat că va declanșa astfel o escaladare.
Însă Ucraina a respectat în principiu condițiile cerute de aliații ei: să nu lovească cu armamentul occidental ținte din Rusia. Iar temerile anterioare cum că diverse tranșe de arme noi îl vor provoca pe Putin s-au dovedit nefondate. Și, în definitiv, în războiul total purtat de Rusia, care a ras deja zeci de așezări ucrainene de pe hartă, cam ce escaladare ar mai putea să facă ea? O lovitură nucleară a părut dintotdeauna improbabilă – și cu atât mai mult după ce președintele chinez Xi Jinping l-a avertizat pe Putin să n-o facă.
Frica e corozivă și a subminat voința aliaților de a inversa cuceririle teritoriale ale lui Putin. Prin ezitările lui Occidentul i-a semnalat slăbiciune tiranului rus. Aceasta, mai mult decât orice fel de rachetă trimisă Ucrainei, e cea mai certă provocare și totodată pericolul real.
Articol de Lee Hockstader (editorialistul WP pentru afaceri europene)
This post was last modified on 12/01/2024 13:10 13:10