Cum văd rușii alegerile care le bat la uşă: ‘Dacă nu Putin, atunci cine?’

Publicat:

Cum văd rușii alegerile care le bat la uşă: ‘Dacă nu Putin, atunci cine?’

Vladimir Putin candidează pentru un al 5-lea mandat de președinte, iar rezultatul alegerilor din martie este cât se poate de previzibil. „Dacă nu Putin, atunci cine?” – este o frază repetată deseori în Rusia.

Kremlinul a orchestrat totul pentru ca oamenii să gândească în acest fel. Toți adversarii au fost înlăturați pentru omul care a condus Rusia, ca președinte sau prim-ministru, pentru aproape un sfert de secol. În acest fel, Kremlinul s-a asigurat că întrebarea „cine altcineva” nu are niciun răspuns, relatează stiripesurse.ro.


Citeşte şi: O nouă metodă de a-i prinde pe cei beți prin analiza vocii – Stiripesurse.md

Într-o sală de expoziții vizavi de Kremlin, Vladimir Putin pășește pe scenă. Urmează aplauze zgomotoase și publicul se ridică în picioare.

Cum văd rușii alegerile care le bat la uşă: ‘Dacă nu Putin, atunci cine?’

Nicio surpriză. Invitații – printre care se numără multe celebrități din Rusia – îl susțin oficial pe Putin în alegerile prezidențiale din luna martie.

Liderul de la Kremlin candidează pentru un al 5-lea mandat de președinte. Publicul este în delir.

„Putin este un lider extraordinar, cea mai curajoasă și înțeleaptă persoană”, îl laudă regizorul Andrei Koncialovski cu multă evlavie.

„Poporul rus nu a fost niciodată atât de unit în sprijinirea președintelui lor”, susține cântăreața Nadejda Babkina. „Și oricine încearcă să oprească asta va eșua.”

Ideea din spatele acestui eveniment a fost să arate că Putin se află într-o cu totul altă ligă decât ceilalți candidați: Prima Ligă Putin – o ligă pe care el a creat-o și pe care el o conduce.

Vladimir Putin vs. Alexei Navalnîi: un meci interzis

Sistemul politic al Rusiei este sistemul politic al lui Putin – regulile jocului sunt scrise de el – sunt alegerile lui. Cei mai vocali critici ai săi au fost înlăturați: o parte se află în exil, alții sunt la închisoare. Rezultatul alegerilor este cât se poate de previzibil.

Cum văd rușii alegerile care le bat la uşă: ‘Dacă nu Putin, atunci cine?’

Cu toate că numele lui Putin nu va singurul de pe buletinul de vot, printre adversarii săi nu se vor număra figuri precum cea a liderului opoziției, Alexei Navalnîi. Putin vs. Navalnîi este un meci interzis în Prima Ligă a lui Putin.

S-ar putea, totuși, ca un alt critic al Kremlinului să apară pe buletinul de vot: Boris Nadejdin. Însă, cazul lui este diferit de cel al lui Navalnîi.

Nadejdin își calibrează foarte atent criticile la adresa lui Putin și se crede că ar avea legături apropiate cu persoane din administrația prezidențială.

Dacă i se va permite să candideze, acest lucru se va întâmpla doar pentru că Kremlinul a decis că este în interesul lui Putin să aibă un adversar de genul lui Nadejdin în următoarele alegeri.

În plus, Kremlinul controlează televiziunea din Rusia. Putin se bucură de toată atenția mass-mediei, în care este lăudat și foarte rar criticat – foarte util, atunci când vrei să fii reales.

Mulți ruși își doresc o schimbare, dar le este teamă să își schimbe liderul

Și mai există un motiv pentru care Putin nu are cum să piardă alegerile.

Cum văd rușii alegerile care le bat la uşă: ‘Dacă nu Putin, atunci cine?’

„Cu toții îți susținem decizia de a candida la alegeri pentru că ai fost mereu la putere de când pot să îmi aduc aminte”, a spus Alexander, un tânăr reporter TV, la finalul conferinței de presă susținută în decembrie de Putin.

Mulți oameni din Rusia sunt la fel ca Alexander – nu își pot imagina pe nimeni altcineva la Kremlin, Nu pentru că îl idolatrizează pe Putin, ci pentru că nu văd nicio altă alternativă.

Mulți ruși își doresc o schimbare, dar fără să schimbe liderul. „Sper ca lucrurile să se schimbe în bine pentru acum stagnăm”, a spus un tânăr pe nume Ilia din Rjev, la 225 de kilometri de Moscova.

„Dar dacă alegi pe cineva nou, persoana aceea s-ar putea să nu poată face față dificultăților guvernării. Cineva cu experiență ca Putin poate dezvolta țara chiar și în situația dificilă în care ne aflăm acum.”

Cum văd rușii alegerile care le bat la uşă: ‘Dacă nu Putin, atunci cine?’

„Am speranțe mari pentru alegeri”, a spus și pensionara Lidia. „Sper ca războiul să se termine și ca economia să se îmbunătățească. Dar îl respect pe Putin.”

Lidia nu crede că există altcineva acum care ar putea să conducă Rusia. „Poate că Putin o să găsească pe cineva mai târziu, dar cred că o să fie la putere pentru o lungă perioadă de acum înainte.”

Nici măcar războiul din Ucraina și pierderile semnificative suferite de armata rusă nu par să fi afectat prea mult imaginea lui Putin.

Cu toată că decizia de a porni războiul a fost a lui Putin, unii ruși cred că, în vreme de război, este de datoria lor să își susțină liderul, fără să îi pună la îndoială motivele sau să ia în considerare consecințele. Alții acceptă pur și simplu realitatea alternativă, și totodată versiunea promovată de Kremlin a evenimentelor, potrivit căreia Occidentul, nu Rusia, este cel care a declanșat războiul.

„Pentru că am apărut din senin, sistemul nu înțelege cine sunt”

Există cineva în Rjev care vrea să vadă o schimbare la Kremlin: fosta jurnalistă și parlamentară Ekaterina Dunțova. Ea a încercat de curând să candideze la alegeri, cerând pacea în Ucraina, eliberarea deținuților politici și o Rusie „umană”.

Comisia Electorală Centrală a Rusiei a refuzat să îi accepte candidatura, dând vina pe niște erori administrative.

„Cred că sistemul politic de aici mă vede ca pe un fel de obiect străin și nu știe ce să facă cu mine”, a spus Dunțova. „Pentru că am apărut din senin, sistemul nu înțelege cine sunt. Așa că a decis să mă țină cât mai departe.”

Cum văd rușii alegerile care le bat la uşă: ‘Dacă nu Putin, atunci cine?’

Dunțova își face propriul ei partid. Nu se teme că sistemul se va întoarce împotriva ei? „Nu facem nimic ilegal. Acționăm conform legii. Cât despre frică, teama nu trebuie să câștige. Cred în ceea ce fac. Iar această încredere împinge frica pe locul doi.”

Ce crede Margarita Simonian, editor șef al RT, un post de știri controlat și finanțat de Kremlin, despre faptul că Rusia a avut un singur lider în ultimul sfert de secol, care conduce țara în mod autoritar?

„Asta este o mantra pe care voi ați propagat-o de ani de zile. Dacă o persoană stă la putere un timp îndelungat, asta nu înseamnă neapărat că va fi mai rău decât dacă schimbi liderul la fiecare patru ani. Pol Pot în Cambodgia a anihilat o treime din populație în trei ani.”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

R.Moldova, împrumut de 98 de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor regionale

R.Moldova, împrumut de 98 de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor regionale Republica Moldova va primi un împrumut de 98 de milioane de euro pentru...

Proiectul de lege pentru organizarea și funcționarea Camerelor Agricole, consultat la Căușeni

Proiectul de lege pentru organizarea și funcționarea Camerelor Agricole, consultat la Căușeni Astăzi, la Căușeni, a avut loc un eveniment dedicat consultărilor pe marginea proiectului...

Peste 40 de copii din R. Moldova și Ucraina participă la tabăra ‘Divosvit’

Peste 40 de copii din R. Moldova și Ucraina participă la tabăra 'Divosvit' Excursii, jocuri interactive și multă socializare. De asta vor avea parte 40...

Universitatea Slavonă își suspendă activitatea. Studenții urmează să fie transferați în cadrul altor universități

Universitatea Slavonă își suspendă activitatea. Studenții urmează să fie transferați în cadrul altor universități Ministerul Educației și Cercetării informează candidații la admiterea 2024 despre suspendarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.