X

Un cuplu de francezi ,suspectat de legături cu gruparea Stat Islamic, a fost arestat în Istanbul

Un cuplu de francezi suspectat de legături cu gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a fost arestat marţi pe un aeroport din Istanbul şi va fi expulzat în curând către Franţa, a anunţat miercuri agenţia de presă Anadolu, relatează AFP.

Cuplul a fost arestat marţi dimineaţa împreună cu cei trei copii ai săi pe aeroportul internaţional Sabiha Gokcen în timp ce familia urma să se îmbarce într-un avion cu destinaţia Franţa, conform agerpres .

Ei urmează să fie expulzaţi, a adăugat Anadolu, fără a preciza o dată în acest sens.

Citește și : Donald Trump intenţionează să viziteze Marea Britanie în februarie

Potrivit agenţiei de presă, autorităţile turce au primit în martie un avertisment din partea serviciilor de informaţii franceze potrivit căruia o femeie cu cetăţenie franceză, identificată cu iniţialele R.M, aflată în Turcia, se pregătea să se alăture Statului Islamic împreună cu cei trei copii ai săi.

Turcia a fost ani de zile principalul punct de trecere în Siria pentru străini, în special occidentali, care doreau să se alăture grupurilor jihadiste, inclusiv Statului Islamic. Acuzată că nu depune suficiente eforturi în lupta împotriva SI, Turcia, chiar ea ţinta a numeroase atacuri sângeroase, şi-a închis graniţa cu Siria şi a crescut numărul arestărilor şi expulzărilor, vizând în special cetăţeni străini suspectaţi că ar fi jihadişti.

Tags: cuplufrantaIstanbulSabiha GokcenSIsiria
Categorii: Diaspora